S-au decis: bulgarii vor să reducă cu o treime taxa de pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul Plamen Nunev aduce din nou în atenţie reducerea taxei de pod la numai câteva luni după ce ministrul bulgar al finanţelor Simeon Djankov spunea în timpul unei vizite la Ruse că se doreşte o reducere cu o treime a taxei pentru autoturisme.

Taxa practicată pe singurul pod care leagă România de Bulgaria, continuă să facă vâlvă în rândul autorităţilor bulgare. Unul dintre parlamentarii statului de la sud de Dunăre a spus public că se doreşte reducerea taxei de pod dintre Ruse şi Giurgiu. Potrivit Agenţiei de ştiri sofiote “Novinite”, Nunev a declarat că “Primul-ministru Boiko Borisov a spus clar, la ultima vizită făcută în România, că Bulgaria va lua măsuri pentru reducerea taxei de pod peste Dunăre. Aşteptăm o poziţie oficială din partea României”.

Bulgarii îi vor pe români la shopping

În prezent, taxa de pod într-o singură direcţie este de 6 euro pentru turisme, 12 euro pentru microbuze, şi între 18 şi 37 de euro pentru camioane. Anual, din taxa de pod şi din roviniete, în vistieria statului român intră peste 20 de milioane de euro. Dacă guvernanţii noştri n-ar vrea să piardă niciun leuţ din această sursă de venit, bulgarii au un alt interes. Conform spuselor Directorului Agenţiei de Control şi Încasare (ACI) Giurgiu, Ionel Simion, prin reducerea taxei de pod la autoturisme, vecinii noştri urmăresc creşterea numărului de români care să meargă la shopping sau să viziteze Bulgaria. “Prin această mişcare, eu cred că autorităţile bulgare urmăresc atragerea românilor care să facă cumpărături acolo. Nu cred că guvernanţii noştri ar fi împotriva acestei idei de reducere a taxei de pod pentru autoturisme. Până la urmă încasările importante vin de la camioanele de mare tonaj şi nu de la turisme”. În timp ce autorităţile române cer o căruţă de bani pentru trecerea unui pod vechi de aproape şase decenii, condiţiile din vama Giurgiu sunt departe de a fi unele moderne. Drumurile de acces sunt pline de gropi şi de praf, iar salubrizarea se face cu ajutorul... poliţiştilor de frontieră.

15 ani fără reparaţii capitale

Întrebaţi de stadiul la care se află în prezent tratativele cu partea bulgară referitor la diminuarea taxei de pod, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au spus pentru „Adevărul de Seară” că mai întâi este nevoie de un studiu de impact. „În cadrul ultimelor discuţii pe acest subiect care au avut loc anul trecut la Sofia,  partea română a propus ca fiecare parte să facă un studiu de impact ca urmare a reducerii taxelor, raportat la trafic pe categorii de autovehicule, care să poată argumenta decizia ce va fi luată”. Conform aceloraşi surse, în 2010 s-au executat lucrări de reparaţii ale îmbrăcăminţii căii pe pod cu mixtură asfaltică caldă, întreţinerea sistemului de asigurare a scurgerii apelor, întreţinerea semnalizării orizontale şi verticale, îmbunătăţirea sistemului de iluminat, combaterea şi prevenirea poleiului deszăpezirea pe întreaga lungime a podului. Ultimele reparaţii majore la acest pod s-au făcut în 1996-1997.



Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite