S-a dublat numărul angajaţilor care îşi reclamă şefii la Inspectoratul Teritorial de Muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

40 de angajaţi din Giurgiu au trecut peste ameninţările şefilor şi şi-au reclamat angajatorii la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) după ce le-a ajuns cuţitul la os pentru că nu le-au fost acordate drepturile salariale de trei luni de zile sau pentru că nu şi-au primit drepturile băneşti pentru concediul de odihnă pe anul trecut.

„Sunt angajaţi care reclamă faptul că nu şi-au primit salariile saubanii pe concediu, dar şi faptul că patronii îi angajează pe o perioadă de o lună, două, şi apoi îi dau afară. Angajatorii care recurg la astfel de acţiuni obişnuiesc să-i ameninţe pe salariaţii revoltaţi şi să le spună că oriunde ar merge nu vor avea ce să le facă cei care reclamă. De aceea, când vin să facă sesizarea sunt sceptici. Până acum, toate sesizările primite în primele zece zile ale lunii iunie au fost rezolvate favorabil pentru angajaţi”, a spus pentru „Adevărul”, Robert Bene, purtător de cuvânt în cadrul ITM Giurgiu.

Amenzi grele pentru munca la negru

40% dintre sesizările primite din partea angajaţilor sunt rezolvate prin faptul că patronii respectă cerinţele impuse de ITM, iar restul conflictelor de muncă pentru încălcarea drepturilor sunt rezolvate în instanţă.
Munca la negru continuă să fie practicată de o parte dintre angajatorii giurgiuveni şi odată prinşi că folosesc la muncă angajaţi fără forme legale primesc amenzi care le golesc buzunarele.
„Mai nou vin să reclame munca la negru cei din firmele concurente celei care are angajaţi la negru, sau vin sesizări din partea unor vecini invidioşi care anunţă despre faptul că au văzut anumite lucrări şi unde se perindă angajaţi. Am avut reclamaţii şi din partea unor salariaţi care au lucrat la firme din Dâmboviţa sau Ilfov care şi-au deschis puncte de lucru în Giurgiu şi care au dispărut ulterior”, a mai spus Bene.
De la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, din luna mai, ITM Giurgiu a aplicat amenzi de 210.000 lei pentru munca la negru, în numai trei luni, faţă de 45.000 de lei în primele trei luni ale anului.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite