S-a ales praful de industria giurgiuveană. Fabricile care odinioară erau mândria oraşului au ajuns astăzi dezafectate şi simple mormane de fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1989 în industria grea şi uşoară din Giurgiu lucrau 36.000 de oameni. Acum au mai rămas numai 2.000. Zeci de mii de familii depindeau într-un fel sau altul de industrie, câştigându-şi pâinea fie în Şantierul Naval, fie în Întreprinderea Textilă Dunăreana, Fabrica de Zahăr, sau ICMUG.

După Revoluţie industria giurgiuveană a început să decadă, intrând în scurt timp în moarte clinică.
Foştii angajaţi spun că Şantierul Naval Giurgiu (SNG) a fost axul central al industriei giurgiuvene pentru că toate fabricile apărute ultetior au preluat angajaţi „şcoliţi” aici.
Fondat în anul 1897, SNG s-a dezvoltat în etape. Odată cu apariţia noilor secţii s-au înmulţit şi locurile de muncă. Dacă în anul 1950 număra câteva sute de angajaţi, în anul 1989 ajunsese la 3.400. „Toată pepiniera pentru fabricile apărute ulterior a provenit din Şantierul Naval. Maiştrii, şefii de echipă, muncitorii de la Dunăreana sau ICMUG au provenit la început de la noi” susţine Ristea Bogoevici, un fost angajat al SNG.
Acesta a descris pentru ADS Giurgiu câteva întâmplări din viaţa Şantierului. „La cazangerie unde am ajuns eu existau trei echipe de ciocănari care băteau tabla şi zece muncitori care ţineau de ea. În 1956 ne chinuiam rău. Au adus un tractor cu care mai căram tablele, dar în zilele de aprovizionare ajungeam acasă cu dureri de spate” afirmă Ristea Bogoevici.
Giurgiuveanul afirmă că a participat la construirea de axe pentru turbinele de la Porţile de Fier, iar la începutul anilor ’70 a construit alături de ceilalţi muncitori 200 de tancuri petroliere pentru Republica Democrată Vietnam. Şantierul Naval Giurgiu a fost implicat şi în construirea sistemelor de irigare pentru mai multe judeţe. După 1989 a început să decadă, falimentând în anul 1998. Revitalizarea apare după anul 2002 când un investitor achiziţionează halele de construcţie înfiinţând SN „Shipyard ATG” care are în acest moment aproximativ 300 de angajaţi.

Dunăreana, „fabrica de textile”

Înfiinţată în anul 1970, Întreprinderea de Confecţii Dunăreana a fost fabrica giurgiuveană cu cei mai mulţi angajaţi, aproximativ 7.000. Aceasta a fost construită la intrarea în oraş întinzându-se pe mai multe mii de metri pătraţi. Oamenii lucrau în mai multe ţesătorii, în trei ture.
După Revoluţie întreprinderea şi-a restrâns activitatea, o parte din clădiri fiind închiriate diverselor firme. În acest moment numără aproximativ 100 de angajaţi.
Alte „fabrici şi uzine” giurgiuvene din perioada comunismului: Fabrica de Zahăr, ICMUG, Combinatul Chimic, CET Giurgiu, Fabrica de Bere, Fructonilul. Toate acestea sunt astăzi ruine.

„Tot ce-am muncit noi în treizeci de ani s-a distrus, s-a vândut. Am ajuns acum să stăm cu mâna întinsă şi de-abia să ne luăm pensia. Cu durere în suflet vă spun că îmi pare rău de situaţia în care s-a ajuns. Dacă s-ar face un sondaj de opinie, unul fără legătură cu politica, cred că 99,99% dintre giurgiuveni nu regretă perioada accea în comparaţie cu ce se întâmplă acum” susţine Ristea Bogoevici.

Munca, salariul şi preţurile în comunism

Chiar dacă munca pe şantier sau în fabrici nu era deloc uşoară, giurgiuvenii spun că banii câştigaţi le-ajungeau pentru mâncare, întreţinere sau concedii. „Se muncea pe rupte. Chestiile astea cum că românului nu-i place munca sunt nişte prostii, nişte tembelisme. Nu sunt nostalgic, dar Giurgiu arăta bine, avea perspectivă. Oamenii aveau serviciu, luau banii la timp, puteau să pună şi deoparte” susţine Viorel Rădulescu, director al hotelului Vlaşca din municipiu.
Un muncitor câştiga în medie aproximativ 3.000 de lei. În industria uşoară lefurile erau cu 10% mai mici.
O pâine costa 3,2 lei, un kilogram de carne 18 lei, o halbă de bere 5 lei, iar preţul ţigărilor varia între 1,8 şi 10 lei.

Perspectivă sumbră

„Nu mai au oamenii ce să facă. În câţiva ani o să ajungem ca Zimnicea. De fapt, mai rău ca Zimnicea. Măcar acolo ai de muncă. Dacă nu facem ceva ca să revitalizăm piaţa muncii ne desfiinţăm ca oraş, o să fie părăsit. În ritmul ăsta în mai mult de-o generaţie nu mai rezistăm” crede Viorel Rădulescu.
Dacă în anul 1989 în Giurgiu existau aproximativ 36.000 de muncitori angrenaţi în industria uşoară şi grea, astăzi numărul acestora nu depăşeşte 2.000.



Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite