„Romanticul X” s-a întâlnit cu giurgiuvenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Romanticul X” este pseudonimul literar al lui Gabriel Chioseaua, un teleormănean care încearcă să supravieţuiască prin poezie. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a ajuns ieri la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” din Giurgiu pentru a-şi povesti viaţa şi opera.

„A venit la mine şi m-a întrebat dacă îl putem ajuta să îşi prezinte creaţiile în faţa elevilor. Am acceptat fără reţineri” a declarat Ion Baiarac, directorul Colegiului „Ion Maiorescu”.
Faptul că locuieşte într-o casă modestă din comuna teleormăneană Frumoasa şi nu are un loc de muncă stabil nu l-au descurajat pe Gabriel Chioseaua să îşi pună sufletul pe hârtie. Şi-a descoperit pasiunea pentru poezie la 18 ani, însă a început să scrie serios 12 ani mai târziu.
„Vreau ca Romanticul X să devină un brand. Mi-am luat acest nume pentru că mă caracterizează foarte bine. Sunt un romantic incurabil şi necunoscut însă vreau ca oamenii să îmi citească poeziile şi să mă judece după aceea” le-a declarat Gabriel elevilor strânşi în sala bibliotecii liceului, mărturisind că oamenii din satul său natal îl ajută cu bani pentru a merge la Alexandria sau în Bucureşti pentru a-şi face cunoscute poeziile.
Din cauza sărăciei, a scris versurile direct pe caiet, reuşind să umple câteva de-a lungul timpului. Datorită unui ajutor din partea unei edituri, a putut să îşi vadă volumul „Eu nu mă las de vers, nu mă las” tehnoredactat, vânzând copii xerox celor interesaţi pentru a supravieţui.

Vers din decupaj

Cu timpul s-a specializat şi în crearea versurilor cu ajutorul decopajelor din ziare şi reviste. „Unele dintre caiete s-au pierdut, altele mi-au fost furate. Majoritatea versurilor se află încă în mintea mea şi aşteaptă să fie publicate” afirmă teleormăneanul care până acum a scris peste 300 de poezii pe care le-a prezentat până ieri numai în liceele, şcolile, spitalele şi bibliotecile din Alexandria.
Chiar dacă vorbele şi gesturile poetului au smuls şi zâmbete pe chipul tinerilor giurgiuveni, aceştia au răsplătit cu ropote de aplauze poeziile recitate de Gabriel, recunoscând faptul că bărbatul are talent.
„Am fost impresionată de talentul său. Mi s-a părut sincer, expresiv, inocent şi simplu. Astfel de persoane merită să fie promovate” a declarat Simina Chiţu, una dintre elevele prezente la ineditul eveniment care a ţinut cu tot dinadinsul să primească un autograf şi o dedicaţie din partea artistului.
„M-am simţit bine în jurul tinerilor din Giurgiu. Peste câteva zile voi pleca în Galaţi împreună cu soţia să muncesc cu ziua la câmp. Voi lua la rând toate oraşele din Moldova pentru a-mi promova versurile” a spus „Romanticul X” cel care în urmă cu un an pleca dezamăgit de la emisiunea „Acces Direct” acolo unde nu a apucat să recite o poezie scrisă special pentru Oana Zăvoranu.






 

Giurgiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite