Rodica Buşcu, medicul care a consultat până acum peste 200.000 de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A visat toată viaţa să devină doctor iar în copilărie avea grijă de “sănătatea” păpuşilor.Tragediile din viaţa ei au făcut-o mai puternică. Când avea doar 3 ani, părinţii au divorţat, iar la 18 ani şi-a pierdut singurul frate.

Medicul Rodica Buşcu este o giurgiuveancă puternică, ambiţioasă, plină de viaţă cu care viaţa nu a fost tocmai blândă. De la vârsta de trei ani a rămas alături de tatăl şi fratele său cu doi ani mai mare. Tatăl fiind colonel în armată, a crescut-o mai dur având o personalitate de o exigenţă aparte. Şi-a dorit de mică să devină medic iar familia i-a fost alături în tot ceea ce şi-a propus.
,,Consultam păpuşile dar mă necăjeam că nu-mi spuneau ce le doare! Nu m-am gândit niciodată să fac altceva! Problemele din viaţa mea m-au întărit m-am apucat să învăţ şi am devenit ceea ce mi-am dorit!”, povesteşte medicul.
În anul 1982 doctoriţa Rodica Buşcu a absolvit Facultatea de Pediatrie din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti, după care trei ani a intrat în stagiatură în cadrul Spitalului Judeţean Giurgiu, timp în care a trecut prin multe specializări, pediatrie, nou-născuţi, chirurgie, ginecologie, boli interne.

28 de ani de grijă pentru sănătatea micuţilor
,,În anul 1985 am terminat stagiatura şi am fost repartizată la Dispensarul Urban 2 în cadrul Policlinicii Giurgiu unde mi-am desfăşurat activitatea ca medic pediatru”, adaugă pediatrul.
Odată cu intrarea în reformă a sistemului sanitar românesc a apărut şi specializarea medicină de familie şi odată cu asta au apărut şi cabinetele medicale individuale.
,,Am profesat timp de doi ani în propriul apartament, eu fiind al doilea medic pediatru din Giurgiu care îmi deschisesem cabinet individual. În anul 1993 aveam foarte multe solicitări din cauza copiilor infectaţi cu virusul HIV-SIDA. În doi ani de zile am reuşit să stâng bani pentru a-mi cumpăra un spaţiu adecvat consultaţiilor,” mărturiseşte doctoriţa Buşcu. În anul 2003, Rodica Buşcu a înfiinţat filiala judeţeană a Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Giurgiu a cărei preşedinte este.

“Familia este tot ceea ce am mai scump pe lume”
Cea mai grea perioadă a vieţii medicului giurgiuvean a fost la 18 ani atunci când fratele său a decedat în urma unui accident în care i-a fost secţionată coloana vertical.
,,Totul a revenit la normal atunci când l-am cunoscut pe soţul meu, Gheorghe Buşcu, el fiind un suport de susţinere atât moral cât şi etic. Ne-am căsătorit pe 26 noiembrie 1977, iar în data de 16 noiembrie 1982 a venit pe lume primul copil, Şerban. Patru ani mai târziu s-a născut fiica mea Andreea Oana, pe 23 mai 1986,” ne povesteşte medicul.
Este mândră de familia sa. Şerban este jurnalist la România Liberă, iar Andreea Oana este anul VI student la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti.

Născută: 1 iulie 1955, Giurgiu;
Studii: Institutul de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”- Facultatea de Pediatrie-1982;
Profesie: Medic primar specialist medicină de familie;
Familie: Căsătorită, doi copii, Şerban (29 de ani) şi Andreea Oana (25 de ani).

Ce-i place: Medicului giurgiuvean îi plac oamenii îngrijiţi, curaţi, care avansează atât profesional cât şi social prin forţe proprii. ,,Mă mândresc cu faptul că îmi recunosc greşelile ceea ce altădată nu făceam”, spune doctoriţa.
Ce nu-i place: ,,Nu suport persoanele cărora nu le pasă de nimic. Trebuie să ne implicăm şi să ne pese de cel mai simplu lucru. Eu lucrând cu copiii îmi place să-i întreb pe ei ce-i doare, nu pe mame. Astfel le creştem încrederea în ei, devin oameni cu personalitate”, adaugă medicul Rodica Buşcu.

ÎNTREBARE ŞI RĂSPUNS:
De ce medic?
,,De când eram copil oricine mă întreba ce mă fac când voi fi mare, eu îi spuneam tare… ,,doptoliţă”. Când vedeam copii mici îi luam în braţe, îi mângăiam. După medicină iubesc foarte mult dansul de orice fel, de la braşoveanca până la meneito” ne spune zâmbind doamna doctor.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite