Robert Alexandru Vîrban – Marea speranţă a arbitrajului giurgiuvean

După numai trei ani în branşa celor care împart dreptatea pe terenurile de fotbal, Robert Vîrban este unul dintre cei mai talentaţi „tuşieri” ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal Giurgiu.

Tânărul care în această perioadă susţine examenul de bacalaureat este monitorizat din 2010 de către Comisia Centrală a Arbitrilor, având şanse reale să promoveze în lotul C al arbitrajul românesc şi să conducă de la una dintre cele două linii partide din Liga a III-a de fotbal.

Înainte de a deveni arbitru, Robert a practicat timp de trei ani fotbalul . Adus la stadion de tatăl său, puştiul a fost legitimat la 12 ani la „piticii” Dunării Giurgiu, primul profesor fiind Dorian Gârlea.

Tuşier la 16 ani

 „Mi-am dat seama că nu aş putea face fotbal de mare performanţă aşa că am decis să nu mă mai duc la antrenamente” afirmă Robert, care timp de un an s-a rupt total de fenomen. Anul 2008 avea să marcheze revenirea spectaculoasă în fotbal a puştiului, de această dată din postura de arbitru.

 „Gabriel Crişan, un prieten care cunoştea pasiunea mea pentru fotbal mi-a vorbit despre cursurile de arbitraj. El era deja în «sistem» şi mi-a spus că este bine” afirmă giurgiuveanul care s-a înscris la cursuri iar peste două săptămâni, la numai 16 ani, era aruncat în „focul” Ligii Onoare ca tuşier.

„A fost un debut pe care nu am cum să îl uit: Unirea Vânători – Neajlovul Iepureşti cu gol anulat de mine gazdelor în ultimul minut” zâmbeşte Robert care afirmă că oficialii de la Vânători nu s-au supărat prea tare pentru că oricum conduceau cu 4-3. „Au mai vociferat spectatorii dar atât, nu a ieşit scandal. Am ridicat fanionul pentru că fusese ofsaid” afirmă tuşierul care susţine că în opinia sa, un arbitru trebuie să fie serios, onest şi să se pregătească în permanenţă.

Premiat pentru talent
„Dacă pleci urechea la ce spune unul şi altul nu ai nicio şansă. Trebuie să te bazezi pe forţele proprii” afirmă Robert care a primit sprijin necondiţionat din partea familiei.

Parcursul fără greşeală din „Onoare” i-au adus tuşierului în sezonul următor o promovare în Liga a IV-a. Peste alte câteva luni acesta avea să fie premiat de către AJF Giurgiu, ocupând locul I la categoria „asistent de perspectivă”.

În 2010 avea să fie inclus alături de alţi patru arbitri pe o listă supusă unei monitorizări atente din partea Comisiei Centrale în vederea promovării în lotul C de asistenţi.

„Am arbitrat 14 meciuri în campionatele de juniori fiind urmărit la fiecare meci. Trag tare de mine şi mă concentrez pentru a putea arbitra la nivelul Ligii a III-a” susţine Robert care doreşte să urmeze toţi paşii fireşti pe care un arbitru trebuie să îi urmeze în carieră. De asemenea, tânărul arbitru intenţionează să urmeze cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Capitală.

CE-I PLACE: Pe lângă fotbal, Robert este pasionat de tenisul de câmp pe care spune că îl practică împreună cu prietenii. „Îmi place foarte mult să citesc şi nu mă refer aici doar la cărţile cu profil de arbitraj. Sunt fan Coelho” susţine giurgiuveanul.

CE NU-I PLACE: „Sunt o fire independentă aşa că nu îmi place să mi se dea ordine sau să mi se spună ce să fac” punctează arbitrul giurgiuvean care afirmă că a fost deranjat întotdeauna de minciună şi de mincinoşi.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Se câştigă bine în arbitraj?
Nu se câştigă cine ştie ce, mai ales dacă nu eşti delegat constant. Spre exemplu anul acesta am cheltuit peste 2.000 de lei cu procurarea echipamentului, accesoriilor şi mai ales a pregătirii, mai mult decât am câştigat.

Există vreun model de arbitru pentru tine?
Sunt doi tuşieri pe care îi urmăresc frecvent pentru că îmi place cum se descurcă. Este vorba de Octavian Şovre şi de britanicul Darren Cann.