Restricţii în trafic în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă "Adevărul de Seară"
Foto: Arhivă "Adevărul de Seară"

Atenţie şoferi, mâine, între orele 10.30 şi 11.00, traficul va fi închis pe porţiunea cuprinsă între Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Primăria municipiului Giurgiu!

Aceasta, cu ocazia manifestărilor prilejuite de împlinirea a 21 de ani de la Revoluţia Română din 1989. Şoferii au la dispoziţie mai multe rute ocolitoare. Astfel, dacă vreţi să ajungeţi în zona centrală, puteţi alege să circulaţi pe Bulevardul Mihai Viteazul, şi veţi merge fie pe la Autogară, fie pe la Steaua Dunării. De asemenea, dacă veniţi din sens opus, puteţi ocoli zona cu restricţii pe străzile adiacente Pieţei Centrale.

Pe de altă parte, mâine, giurgiuvenii sunt aşteptaţi să participe la comemorarea eroilor căzuţi la Revoluţia din ’89. Manifestările se vor deschide la ora 10.00, la Troiţa „Eroilor Martiri” de la Teatrul Valah, acolo unde vor fi depuse coroane de flori. Reprezentanţii autorităţilor locale vor merge mai apoi la Monumentul „Eroii Revoluţiei” din şoseaua Bucureşti, din faţa Bisericii Eroilor.

Va fi oficiat un ceremonial religios şi, din nou, vor fi depuse coroane de flori. Manifestările se vor încheia cu defilarea Gărzii de Onoare, chiar pe porţiunea şoselei Bucureşti, unde s-au impus restricţiile de trafic.

   

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite