Preţul gigacaloriei rămâne neschimbat. Giurgiuvenii vor suporta şi diferenţa subvenţiei acordate de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giurgiuvenii vor plăti acelaşi preţ pentru gigacalorie
Giurgiuvenii vor plăti acelaşi preţ pentru gigacalorie

Pentru iarna 2010 – 2011, aleşii locali au stabilit un procent de subvenţionare a agentului termic livrat populaţiei de doar 10%. Aceasta a făcut ca, iarna trecută, giurgiuvenii să plătească 227,7 lei pentru o gigacalorie.

La acea vreme, preţul unei gigacalorii era compus din subvenţia de la stat, subvenţia acordată de primăria municipiului şi dintr-un cost achitat de ultimul beneficiar, populaţia.

De anul acesta, însă, componenta „stat” a fost scoasă din ecuaţia preţului gigacaloriei, rămânând ca diferenţa aceasta să fie suportată de populaţie.

În aceste condiţii, s-a ajuns ca, per total, cetăţenii să plătească cu aproape o sută de lei mai mult, în final. Astfel, o gigacalorie furnizată giurgiuvenilor va costa 314,27 lei, în timp ce contribuţia de la bugetul Consiliului local a rămas tot la zece procente, adică 34,92 lei.

Preţul de 314 lei, pentru populaţie, a fost stabilit pentru perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2011.

În aceste condiţii, există premisa ca, de la 1 ianuarie, preţul gigacaloriei furnizate giurgiuvenilor să sufere o nouă modificare, în sensul că ar putea să scadă, după cum menţiona, de curând, primarul municipiului, Lucian Iliescu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite