Peste 100 de acte administrative nelegale constatate de Prefectura Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna august şi în prima jumătate a lunii septembrie, Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu a verificat un număr de 3492 acte administrative, majoritatea dispoziţii ale primarilor.

 „Dintre cele 3.124 de dispoziţii ale primarilor, verificate de angajaţii Prefecturii Giurgiu, pentru un număr de 63 s-a promovat procedura prealabilă”, a afirmat prefectul judeţului, Robert Cristoi. Astfel, 54 de dispoziţii au fost trimise spre modificare, iar pentru alte nouă s-a cerut revocarea.
Cu privire la cele 368 de hotărâri ale consiliilor locale verificate, 57 au fost apreciate ca fiind nelegale, pentru 45 s-a solicitat modificarea şi pentru 12 revocarea.

Sub 10% dintre documente vizau dezvoltarea localităţilor

Dintre cele 3.492 de acte administrative, un număr de 19 acte au avut ca obiect măsuri ce vizau dezvoltarea şi modernizarea localităţilor sau a infrastructurii acestora (Mihăileşti- alimentare cu apă, reabilitări de drumuri judeţene, reabilitări de clădiri – spitalul judeţean, centrul de asistenţă medico-socială Mogoşeşti, construire de clădiri noi – dispensar sau cămin cultural, la Prundu). Au mai fost verificate documente cu privire la modernizarea infrastructurii de acces la exploataţiile agricole din Ghimpaţi şi Isvoarele, participarea la Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate (Roata de Jos), precum şi transmiterea în administrarea MDRT a unor sectoare de drum judeţean, pentru reabilitare sau modernizare.
În perioada vizată, mai preciza prefectul Robert Cristoi, au fost promovate la instanţa de contencios administrativ un număr de şase acţiuni, referitoare la stabilirea taxelor de colectare gunoi (Găiseni), efectuare reparaţii la sediile primăriei (Oinacu), acordare ajutoare de încălzire (Ogrezeni), închiriere spaţiu dispensar (Hotarele) şi stabilire taxă utilaje deţinute de persoane fizice (Ulmi).

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite