Parcul – alternativa petrecerii timpului liber în natură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leagănele, aleile şi verdeaţa au devenit ingredientele câtorva momente de relaxare, alături de familie. Parcurile au început să fie din ce în ce mai solicitate de giurgiuvenii dornici să se destindă câteva ore la sfârşit de săptămână sau chiar la finalul unei zile de muncă.

Lipsa banilor sau chiar a timpului îi face pe locuitorii municipiului nostru să caute locuri în care să se poată refugia, împreună cu familia, la sfârşitul unei zile de muncă sau al unei săptămâni solicitante. Astfel, au găsit alternativa ieftină a unei ieşiri în aer liber: parcurile din municipiul nostru, în număr de nouă.

Cei mici se pot da în leagăne, în timp ce părinţii îi veghează de la umbră


Cel mai căutat parc în zilele caniculare de vară, dar şi în cele răcoroase de toamnă sau primăvară, este parcul Mihai Viteazul, situat la intersecţia bulevardului cu acelaşi nume, cu bulevardul Bucureşti. Parcul oferă celor mici un spaţiu de joacă generos, cu leagăne, tobogane, balansoare şi chiar şi o groapă cu nisip, unde micuţii îşi pot exersa „talentul” de constructori. Nu lipsesc nici căsuţele pentru pitici, unde copiii încing un adevărat concurs de-a „v-aţi ascunselea”. În tot acest timp, părinţii sau bunicii îi pot supraveghea de pe băncile de la umbră, aflate în imediata apropiere a spaţiului de joacă. De asemenea, în parcul Mihai Viteazul copiii se pot plimba în voie cu rolele sau cu bicicletele, pe aleile dintre bănci, din nou sub supravegherea celor mari.

Spaţii verzi dar fără posibilitatea de joacă pentru cei mici

Ridicate de locuitorii din zonă la rangul de mici parcuri, spaţiile verzi din apropierea blocurilor nu oferă altă modalitate de joacă şi relaxare, în afara unor alei pe care cei mici se pot plimba cu rolele sau cu bicicletele, şi a câtorva băncuţe pe care pot sta părinţii sau bunicii. În multe cazuri betonul sau „biscuiţii” de pe alei şi băncile sunt în stare destul de avansată de deteriorare. Un astfel de parc este situat pe şoseaua Oinac, dar pensionarii din zonă sunt mulţumiţi de faptul că au unde se refugia pentru o partidă de table.

Cu căţelul la plimbare în Parcul Steaua Dunării


Cel mai nou parc din oraş este raiul posesorilor de animale de companie. Fiind mai retras, cu mult spaţiu verde şi cu aşa zise „scuaruri” pe care patrupedele pot alerga în voie, Parcul Steaua Dunării este căutat pentru ca preferaţii iubitorilor de animale să se poată juca în voie. Totodată, anumite zone ale parcului sunt preferate de mulţi giurgiuveni pentru mici picnicuri cu familia sau prietenii, la sfârşit de săptămână.

Parcuri în care să mergi

Parcul Mihai Viteazul – spaţii largi, zone verzi şi bănci bine întreţinute, locuri de joacă pentru copii, atracţie: Fântâna
Parcul Milan – locuri de joacă pentru copii cu jucării moderne, zonă liniştită
Parcul Alei – cel mai cunoscut loc de promenadă, cu multă verdeaţă, ideal pentru zilele caniculare
Parcul Steaua Dunării – ideal pentru plimbarea animalului de companie, dar şi cu zone în care se pot face adevărate picnicuri

Parcuri în care să nu mergi
Parcul de pe Oinac – spaţiu restrâns, fără posibilitate de joacă pentru copii
Parcul Smârda – prost întreţinut, fără alei şi fără spaţii de joacă
Parcurile din imediata apropiere a blocurilor – spaţii restrânse, ideale doar pentru mici ieşiri, de cele mai multe ori prost întreţinute, fără spaţii de joacă.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite