Stiri din Giurgiu

Maria (85 de ani) şi Tudor (102 ani) Roşca formează unul dintre cele mai longevive cupluri giurgiuvene. Credinţa şi viaţa simplă i-au făcut fericiţi şi invidiaţi de ceilalţi. Locuiesc împreună de 66 de ani în căsuţa ridicată de moş Tudor şi îşi împart bucuriile şi tristeţile.

Căsuţa este ascunsă în spatele unei vile, departe de ochii curioşilor. Deşi minusculă, curtea este una îngrijită, plină de flori. La intrare, pe-un scaun, un bătrânel rupt parcă dintr-un sfat al înţelepţilor stă pe jumătate adormit sub un măr înalt. Este Tudor Roşca, unul dintre cei mai vârstnici giurgiuveni aflaţi în viaţă.

În buletin scrie negru pe alb că are 102 ani, însă pare că după opt decenii „bătrâneţea” a încetat să se dezvolte pe chipul blând al fostului cojocar.

„A slăbit mult în primăvară. S-a îmbolnăvit rău, pentru prima oară de când îl ştiu eu, pentru că s-a încăpăţânat să spargă nişte lemne atunci când a venit o televiziune să îi ia un interviu” susţine Maria (85 de ani), femeia care îi este alături de 66 de ani.

Destul de sprinten pentru vârsta sa, nea Tudor îşi ascultă soţia şi intrăm împreună în casă. În camera cea bună. „E mai răcoare aici” susţine bătrâna în timp ce indică trei scaune. Ne aşezăm, iar Tudor Roşca are locul său rezervat în capul mesei.

Camera este atât de curată că îţi este şi milă să te aşezi. „Curat şi bine aranjat, faci din colibă palat” şopteşte nea Tudor parcă citindu-mi gândurile. Un pat, o mică bibliotecă şi câteva tablouri. Fără televizor, fără radio.

 „Am hotărât să nu ne mai uităm la televizor. L-am acoperit pentru că nu se mai prezintă lucruri bune. Doar telefonul îl mai folosim” susţine Maria Roşca.

Dragostea nu ţine cont de vârstă
Povestea de dragoste dintre Tudor şi Maria este una simplă şi profundă în acelaşi timp. O lecţie de viaţă pentru cei care hotărăsc să plece împreună la drum.

„Am vrut să iau o fată fără stare materială dar cu toate calităţile. Nici eu nu eram bogat, dar aveam meserie, eram cojocar. Mărioara era credincioasă, harnică, frumoasă şi cuminte. Dumnezeu ne-a ajutat” susţine bătrânul în timp ce soţia îl mângâie uşor pe mână şi îi culege un fir imaginar de pe cămaşă.

„Îmi zicea frate-meu să o iau pe nu-ştiu-care. «Ia-o că are zece pogoane de pământ». Iar eu răspundeam: «Păi degeaba are zece pogoane dacă e urâtă. Ce să fac cu ea?!»” continuă bătrânul, oprit de soţie. „Eu n-am avut niciun pogon. N-am avut decât o grădină, şi aia mică. Ne-am luat pentru că ne-am iubit” afirmă aceasta povestind că avea 19 ani când s-a căsătorit.

„El avea 34 de ani, era mai copt. Tocmai ce venise din război iar prima lui soţie se prăpădise de tuberculoză. Aveau doi copii de care am început să am grijă. Ne jucam împreună şi de multe ori cine venea la noi ma întreba dacă tata e acasă. N-a contat diferenţa de vârstă. Nu ne-a vorbit niciodată lumea de rău” afirmă bătrâna care i-a dăruit alţi patru copii lui nea Tudor.

Cojocăria, singura sursă de venit
Nu regretă nicio secundă din viaţa petrecută alături de omul său în ciuda greutăţilor. „Eram atât de săraci încât nici nuntă nu ne-am permis să facem. Pentru că prima lu soţie murise de tuberculoză a trebuit să ardem şi cearceafuri şi perne şi tot. Am început de la lingură de lemn” spune bătrâna.

Tudor a fost cel care şi-a readus familia pe linia de plutire. A început să capete experienţă în cojocărie primind o grămadă de comenzi de la oameni. „Veneau mai ales de la ţară cu tot felul de piei de iepure, de nurcă iar Tudor le făcea căciuli frumoase. Când nu aveau bani, oamenii ne dădeau mălai şi făină” spune aceasta.

„Cel mai frumos petic din viaţă este cel de căsătorie” rupe din nou tăcerea Tudor Roşca. Cu siguranţa pe care numai trecerea anilor ţi-o poate da, bătrânul face o radiografie a ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa de cuplu. „Nu mai corespunde acum cu ce era înainte. Se duc la servici, se întorc şi se culcă. Nici nu mai au timp să îşi vorbească” afirmă bătrânul.

Deşi foarte puţini sunt cei care le mai calcă pragul casei, Maria şi Tudor Roşca sunt admiraţi pentru cumpătarea şi viaţa liniştită pe care o duc. „Mi-a zis cineva că ne invidiază lumea. Eu i-am răspuns că am trăit bine şi că ne-am şi distrat. Am fost în excursii prin toată ţara, chiar şi în Bulgaria” susţine Tudor Roşca.

Cei doi trăiesc din pensia de 680 de lei a bătrânului şi nu se plâng. „Ne programăm banii din timp. Spre exemplu am cumpărat pentru iarnă două tone de lemne şi o să luăm şi nişte cărbuni. Tudor de-abia aşteaptă să facă focul, se pricepe foarte bine la asta” zâmbeşte Maria.

Deşi băiatul cel mare, îi roagă să se mute la el, la ţară, cei doi bătrâni ezită să plece din căsuţa lor. „Eu i-am zis, dar Tudor nu vrea să audă. A ridicat casa asta cu mâinile lui. Cum să ne părăsim noi cuibul? Suntem bătrâni, avem orele noastre de odihnă, de masă, de muncă, nu putem pleca aşa” susţine Maria Roşca.