Numărul avorturilor aproape egal cu cel al naşterilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârsta femeilor care se prezintă la Cabinetul de Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu este cuprinsă între 17 şi 40 de ani, dar cele mai multe tinere au între 28 şi 40 de ani.

În timp ce unele femei recurg la inseminare artificială pentru a putea avea copii, sute de paciente se înghesuie pe holurile spitalului hotărâte să renunţe la sarcină. Cea mai mare parte dintre acestea îşi pierd fertilitatea chiar de la prima intervenţie chirurgicală. Potrivit declaraţiilor doctorului Bazil Stoica, anul trecut au ales să facă avort aproape nouă sute de giurgiuvence, cele mai multe dintre acestea provenind din municipiul Giurgiu şi din zona de sud a judeţului . În ceea ce priveşte femeile care locuiesc în nord, acestea aleg să facă întreruperi de sarcină, în special în cabinetele ginecologice particulare şi spitalele din Bucureşti, distanţa fiind mult mai mică în comparaţie cu Giurgiu. ,, Nici familiile de rromi nu mai sunt ca în perioada în care făceau copii «pe bandă». Acum tinerele de această etnie nu mai vor nici măcar al doilea copil, recurgând adesea la chiuretaj” ne precizează medicul.
În comparaţie cu anul 2009, anul trecut numărul avorturilor a scăzut poate şi datorită campaniilor de prevenire făcute atât de medicii ginecologi cât şi de către cadrele medicale din cadrul cabinetelor de planning familial. Deşi sunt destule metode de contracepţie: prezervative, anticoncepţionale, sterilete, sunt încă femei care îşi riscă viaţa alegând intervenţia chirurgicală.

Nu alegeţi avortul dacă sunteţi la prima sarcină

Încercăm să facem educaţie sanitară, să le convingem  pe femei să nu aleagă chiuretajul, dar cele mai multe dintre acestea pun totul pe seama crizei economice. Le sfătuim pe paciente că avortul este ultima soluţie, deoarece sunt la vârsta optimă procreării unui copil, iar după pierderea sarcinii există riscul sterilităţii secundare” ne spune doctorul ginecolog Bazil Stoica. Statistic vorbind media pe an este de 980  întreruperi de sarcină, iar numărul naşterilor este de aproximativ 1.000. ,, Majoritatea giurgiuvencelor care fac întreruperi de sarcină au vârsta cuprinsă între 28 şi 40 de ani, dar am întâlnit şi cazuri în care pacientele care se adresează ginecologului au numai 17 ani” adaugă şeful secţiei de Obstretică Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, doctorul Bazil Stoica. Medicul ne-a mai declarat că unele femei recurg la această soluţie din cauza situaţiei financiare precare, iar altele sunt nevoite să renunţe la sarcină din cauza instabilităţii familiale.

CIFRĂ:
980 de întreruperi de sarcină au avut loc anul trecut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu

Citat:
,,Nici familiile de rromi nu mai sunt ca în perioada în care făceau copii «pe bandă». Acum tinerele de această etnie nu mai vor nici măcar al doilea copil, recurgând adesea la chiuretaj” – Bazil Stoica, ginecolog

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite