Nouă echipă de conducere la ISU Giurgiu. Subunitatea de pompieri de la Ghimpaţi este în pericol de desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul şef al ISU "Vlaşca" Giurgiu, lt.col. Emil Apostol (stânga)
Noul şef al ISU "Vlaşca" Giurgiu, lt.col. Emil Apostol (stânga)

Începând cu data de 21 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Vlaşca” al judeţului Giurgiu are o nouă echipă de conducere, ca urmare a câştigării, de către locotenent colonelul Emil Apostol, a concursului pentru ocuparea postului de şef al Inspectoratului.

Din echipa de conducere, alături de acesta, mai fac parte lt.col. Marin Stancu, şeful detaşamentului de pompieri, lt.col Alin Roşu, şef al departamentului prevenire, Anca Ruşanu, asistent coordonator SMURD.


Printre obiectivele principale pe care şi le-a propus Emil Apostol se numără, în primul rând, rezolvarea situaţiei subunităţii Ghimpaţi.


„Acolo întâmpinăm o problemă deosebită. Subunitatea a funcţionat, până de curând, în sediul fostului CAP, clădire care a fost revendicată şi câştigată în instanţă prin hotărâre definitivă şi irevocabilă”, spune lt.col. Emil Apostol.


„Facem tot ce depinde de noi pentru a găsi o soluţie. Dacă pierdem subunitatea de la Ghimpaţi, avem o mare problemă, pentru că vor creşte foarte mult timpii de răspuns în acoperirea zonei mediane a judeţului”, a mai declarat şeful ISU.


Deocamdată, au fost identificate o serie de clădiri în apropiere, care ar putea fi utilizate, în incinta fostului Centru de Sănătate Ghimpaţi.


„Avem nevoie de o distribuţie foarte bună a echipajelor şi a punctelor de intervenţie. În acest sens, avem în intenţie înfiinţarea, cel puţin pe perioada arderilor de vegetaţie, a unor puncte de intervenţie în zona Bolintin, care să acopere nordul judeţului”, mai declară lt.col. Emil Apostol.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite