UPDATE/ Pagubă de 100.000 de lei după accidentul de la Călugăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faţada proaspăt vopsită a clădirii a fost avariată în proporţie de 30%
Faţada proaspăt vopsită a clădirii a fost avariată în proporţie de 30%

Ieri seară în jurul orei 21.00 un TIR care transporta carne a ieşit de pe carosabil şi a lovit în plin faţada Muzeului din localitatea Călugăreni. Din cauza neatenţiei  dar şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul a pierdut controlul autocamionului, a derapat pe zăpadă şi a intrat cu el în clădire.

Şoferul, angajat al unei firme de transport, venea din Harghita şi se îndrepta spre Vama Giurgiu de la graniţa dintre România şi Bulgaria pe DN5 (Bucureşti – Giurgiu).
Primarul comunei Călugăreni, Marin Voinea, a declarat pentru „Adevărul de Seară” că a fost anunţat de un cetăţean cum că un TIR a derapat de pe şosea şi a intrat în clădirea care adăposteşte muzeul. „Partea din faţă şi un zid interior au fost grav avariate. Slavă Domnului că s-a întâmplat la o oră mai înaintată şi în zonă nu se afla nimeni” a spus Marin Voinea. Edilul-şef din Călugăreni susţine că pagubele ar fi de ordinul  zecilor de milioane. „Aşteptăm să se facă o evaluare şi o să vedem ce se întâmplă. Cine a făcut paguba acela va plăti” a mai spus Marin Voinea.

Clădirea era în proces de modernizare
Astăzi după-amiază în zonă era aşteptată o macara cu ajutorul căreia TIR-ul să fie scos dintre dărâmături. Din cauza impactului violent este posibil ca în momentul în care autocamionul va fi scos, clădirea să fie şi mai mult avariată.
Şeful Poliţiei Rutiere Giurgiu, comisar-şef Marian Popescu, a spus tot astăzi că şoferului i s-a întocmit un proces-verbal de constatare care va fi predat Primăriei (proprietarul imobilului). „Nu s-a adaptat la condiţiile de drum, a frânat brusc iar greutatea încărcăturii l-a scos de pe carosabil şi l-a făcut să intre în clădire. S-a întâmplat iar acum trebuie să suporte consecinţele”. Conform aceluiaşi Marian Popescu, pagubele se ridică la aproape 100.000 de lei.
În momentul incidentului, muzeul din Călugăreni se afla în plin proces de modernizare. Primarul Marin Voinea a afirmat că intenţiona să transforme clădirea, aceasta urmând să aibă statut atât de muzeu cât şi de cămin cultural şi sediu de jandarmi. De-a lungul timpului clădirea a îndeplinit şi rol de şcoală pentru elevii din Călugăreni.

Giurgiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite