Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu deţine una dintre cele mai importante colecţii de arme din sudul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fondul instituţiei de cultură se află 184 de piese, 53 fiind arme de foc, 119 arme albe şi 12 proiectile. Colecţia impresionantă este gestionată din anul 1985 de muzeograful Mircea Alexa, acesta primind în ultimii ani ajutorul lui Ionuţ Gheorghe, un coleg tânăr şi entuziast.

Marea majoritate a armelor, în special cele de foc, au fost fabricate în secolul XIX şi au ajuns în fondul muzeului giurgiuvean în anul 1977 atunci când a fost înfiinţat în oraşul nostru „Muzeul Luptei pentru Independenţa Poporului Român”.
Armele de foc au apărut într-un volum special
Armele provin în special de la Studiourile Cinematografice din Buftea, în recuzita cărora se găseau tot felul de arme originale confiscate de autorităţi de la populaţie. Conform documentelor, acestea au fost transferate în două tranşe. Restul armelor provin de la instituţiile judeţene, donaţii şi chiar în urma unui schimb cu muzeul din Brăila.
Cele mai spectaculoase sunt armele de foc, inventariate şi cercetate cu atenţie de muzeograful Ionuţ Gheorghe. Anul trecut acesta a reuşit să realizeze în colaborare cu Ioan Scafeş o lucrare-catalog în care se regăsesc toate armele de foc din colecţia muzeului giurgiuvean.
În urma apariţiei acesteia, 19 piese din colecţia de arme a muzeului giurgiuvean se regăsesc în fondul patrimoniului cultural naţional gestionat de Institutul de Memorie Culturală (CIMEC).

Puşcă din 1680 şi pistol tromblon

„Este una dintre puţinele lucrări de acest gen din ţară. Inventarierea şi documentarea mi-au luat cam doi ani de zile. Ca surse de inspiraţie am folosit mai multe albume şi cărţi franţuzeşti şi englezeşti” afirmă Ionuţ Gheorghe care lucrează în acest moment la un volum asemănător dedicat de această dată armelor albe. „Îmi va fi puţin mai uşor pentru că există mai multe cărţi şi informaţii în acest domeniu. Sper să fie gata anul viitor”.
„Piesa de rezistenţă” a muzeului „Teohari Antonescu” în materie de arme este o puşcă germană cu cremene folosită la vânătoare. Conform specialiştilor, aceasta poate fi datată între 1680-1700 fiind, practic, cea mai veche armă de foc din colecţia muzeului giurgiuvean. „În ciuda vechimii s-a păstrat foarte bine. Este o armă incizată şi placată cu fildeş, având inclusiv câteva decoraţiuni: un leu pe patul puştii şi câţiva câini de vânătoare pe ţeavă” a declarat muzeograful Ionuţ Gheorghe.
O altă armă la care muzeografii giurgiuveni ţin foarte mult este un pistol tromblon de damă cu cremene fabricat în Marea Britanie la începutul secolului XIX. Într-o epocă în care nu se inventaseră încă sprayurile paralizante sau dispozitivele cu electroşocuri, damele se foloseau de acest tip de revolvere minuscule, uşor de transportat, pentru a-i ţine la distanţă pe borfaşi. Acest tip de pistol se încărca prin ţeavă cu praf de puşcă şi bucăţele de fier, efectele fiind devastatoare pentru atacatori.
Ionuţ Gheorghe recunoaşte că armele de foc sunt preferatele giurgiuvenilor care vin să viziteze muzeul „Teohari Antonescu”. „Cei mici sunt fascinaţi de arme şi de accesorii. Obuzele din Primul Război Mondial, coifurile şi zalele cavalerilor şi armele se află întotdeauna printre preferatele lor” spune muzeograful.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite