„Monştrii” Samson şi Godzilla vor distruge sub roţi bătrânele Dacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roata unei astfel de maşini are o înălţime de aproximativ doi metri
Roata unei astfel de maşini are o înălţime de aproximativ doi metri

Astăzi şi mâine, cu începere de la ora 19.00, fanii sporturilor cu motor din municipiu pot vedea în premieră cascadorii incredibile în care adrenalina şi curajul vor juca rolurile principale.

Una dintre cele mai bine cotate trupe germane de cascadori, „Alexander Neigert”, va face show pentru giurgiuveni în parcarea supermarkeului Interex.

Cunoscută în toată Europa pentru calitatea show-urilor, trupa este originară din oraşul Nurnberg fiind fondată de cascadorul Alexander Neigert. Împreună cu alţi şase membri ai familiei, trupa s-a specializat în numere spectaculoase în care maşinile joacă rolurile principale.

Zboruri ireale peste cinci maşini, răsturnări spectaculoase, treceri prin perdele de  foc, drifturi asurzitoare toate acestea vor face parte din arsenalul nemţilor.

Cel mai aşteptat moment al show-ului va fi intrarea în scenă a celor două „monster-truck-uri”, Samson şi Godzilla. Acestea vor strivi sub roţile de câte doi metri înălţime fiecare, o serie de automobile Dacia „împrumutate” de la firma giurgiuveană Remat.

Show-ul va fi unul interactiv, la o parte din cascadorii fiind invitate să ia parte şi persoane curajoase din public. Odată cu apariţia numărului în care un autoturism va fi condus în linie dreaptă pe numai două dintre roţi, ştacheta în cascadorii a fost ridicată foarte mult.

Tradiţie de familie
„Este al treilea oraş din ţară în care susţinem un show în 2011. Anul trecut a fost unul plin cu reprezentaţii în zeci de locaţii, în special pe litoral” a declarat pentru „Adevărul de Seară” Mircea Robu, managerul „Intermedia” şi cel care este reprezentantul în România al trupei „Alexander Neigert”.

Acesta garantează că absolut toate cascadoriile sunt reale, fără niciun trucaj şi implică mii de ore de antrenament. „Este o tradiţie de familie. Cel mai tânăr dintre cascadori are şase ani, iar din trupă fac parte şi două domnişoare. Ceea ce fac ei este o adevărată artă, ceva ce vezi numai la TV cu menţiunea că totul se întâmplă sub ochii publicului, fără trucaje” a mai spus Mircea Robu.

Acesta susţine că în ciuda faptului că Giurgiu este un oraş mic, a ţinut neapărat ca acesta să fie inclus în turneul cascadorilor germani. „Mă leagă multe amintiri frumoase de oraşul Giurgiu. A trecut mult timp de când nu am mai fost aici. Veneam în mod constant cu Circul de stat”.

Spectacolele vor avea loc sâmbătă şi duminică, ambele urmând să înceapă la ora 19.00. Show-urile vor dura câte 100 de minute, intrarea urmând să se facă pe bază de bilet, preţul acestuia fiind de 30 de lei pentru copii şi 35 de lei pentru adulţi. „Vă garantez că niciunul dintre spectatori nu va pleca dezamăgit de la spectacol” a dat asigurări Mircea Robu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite