Mii de colindători sunt aşteptaţi cu daruri la Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au aprobat astăzi, în şedinţă extraordinară, alocarea sumei de 80.000 de lei pentru cumpărarea de cadouri ce vor fi oferite tuturor colindătorilor care vor trece pragul instituţiei.

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a precizat că banii respectivi vor fi utilizaţi pentru a fi cumpărate dulciuri şi fructe, fiind vorba despre 2.000 de pachete. Astfel, dintr-un calcul reiese că valoarea unui singur pachet este de 40 de lei.

“ S-a anunţat un număr mai mare de copii care vor veni să ne ureze de Sărbători, faţă de anul trecut. Vor fi pregătite astfel 2.000 de pachete care vor fi distribuite colindătorilor, din sediul Consiliului. De asemenea, o parte dintre aceste pachete vor ajunge şi la copiii şi adulţii din evidenţele Direcţiei pentru Protecţia Copilului”, a spus Beianu.

Într-un referat cuprins proiectul de hotărâre al ordinii de zi a şedinţei de azi, este specificat faptul că în instituţiile de asistenţă socială din judeţul Giurgiu sunt instituţionalizaţi 411 copii şi 390 de adulţi.

Totodată, consilierii judeţeni au aprobat astăzi şi suma de 25.000 de lei ca sprijin financiar pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu. Şi aceşti bani sunt tot pentru cadouri de Crăciun, care vor fi oferite beneficiarilor instituţiei. “ Vor fi cumpărate alimente, dar şi articole de îmbrăcăminte pentru beneficiari”, a spus Beianu, menţionând că asemenea daruri vor ajunge şi la bătrânii de la azilul de la Mironeşti.

“Moş Crăciun” ajunge şi la trei primării din judeţ, respectiv Isvoarele ce va primi 10.000 de lei, Letca Nouă-30.000 de lei şi Ulmi tot 30.000 de lei. În referatul anexat proiectului de hotărâre este specificat faptul că cele trei unităţi administrativ teritoriale  se află în situaţii de extremă dificultate. Primăriile au cerut banii fie pentru a-şi plăti factura la curent, pentru a cumpăra combustibil necesar încălzirii şcolilor, dar şi pentru plata salariilor angajaţilor.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite