Stiri din Giurgiu

Croitori, ceasornicari, pălărieri sau cizmari, până mai ieri căutaţi de toată lumea, în special de „domni”, astăzi privesc cu jind prin geamuri după un client care să vină să mai repare măcar câte ceva.

Odinioară, croitorii şi ceasornicarii, dar şi cizmarii erau la mare căutare în oraş. Strada Gării era neîncăpătoare pentru micii meşteşugari care mai de care mai cu mai multe comenzi. Fiecare îşi făcuse, înainte de decembrie 1989, clientela proprie. Nu aveau nevoie de reclamă. Cea mai bună publicitate era transmiterea, prin viu grai, de către cei mulţumiţi, către doritorii de asemenea servicii.

La nea Nelu Croitorul mai vin doar pensionarii

Nu cu mult timp în urmă, la uşa prăvăliei lui Ion Prodan, cunoscut ca nea Nelu Croitorul, era coadă. Croielile „după Neckermann” pentru domni sau pentru doamne făceau din croitorul giurgiuvean un profesionist în materie.
„Nu mai pridideam cu comenzile. Veneau şi aveam şi listă de aşteptare. Îi programam cu câteva zile diferenţe, ca să am timp să lucrez. În perioadele aglomerate, de sărbători sau în sezonul nunţilor, munceam 24 de ore pe zi, aşa de mulţi veneau să îşi facă o haină nouă”, povesteşte nea Nelu.
Acum, cu greu mai face faţă crizei. „Domnii sau doamnele nu mai vin să-şi facă haine noi, abia dacă vine câte un pensionar să îşi cârpească sau să îşi modifice hainele mai vechi. Nu pot să cer prea mult pentru asemenea lucrări, sunt şi ei oameni săraci...noroc că mă mai descurc cu pensia”, mai spune croitorul altă dată căutat al oraşului.

Ceasurile mecanice nu se mai fabrică de mult...

Ceasornicarii – la fel ca şi croitorii – erau la mare căutare în oraş. Odată cu apariţia ceasurilor electronice, încet, încet, aceştia au început să îşi închidă uşile prăvăliilor. Doar doi ceasornicari mai numără municipiul Giurgiu astăzi.
Florea Paşcu, unul dintre aceştia, abia se mai zăreşte din spatele tejghelei cu rotiţe, şuruburi, baterii şi ,desigur, ustensilele.
„Acum mai vin clienţi doar oameni în vârstă, cu ceasuri ruseşti cumpărate înainte de 1990, şi cu ceasuri vechi elveţiene. Ne cârpim. Cam asta este, a amorţit meseria asta”, spune Florea Paşcu, în timp ce meştereşte la un Pobeda adus de un pensionar din apropierea magazinului.
Pe mai puţin de cinci metri pătraţi, nea Florea munceşte cu spor. Este un atelier uitat parcă de evoluţia tehnologică, unde nostalgicii mai pot vedea ceasurile vechi, cu pendul, sau cele de mână. Atelierul îi este un mic muzeu, în care ceasornicarul nostru îşi regăseşte liniştea, în tumultul oraşului.
„Altfel era treaba cu ceasurile ruseşti de pe vremea lui Ceauşescu. Rezistau o viaţă. Nici piese pentru ele nu mai avem acum, doar ce a rămas de pe vremuri şi ce am mai apucat să cumpărăm înainte să dispară”, încheie meşterul.

Pălării nu mai poartă nimeni...nici măcar bătrânii

Domnii şi doamnele de altădată se remarcau prin pălării. Care de care mai frumoase, cu o croială impecabilă. Acum, singurul pălărier din Giurgiu abia îşi mai duce zilele. Nu mai are comenzi, nu mai are pentru cine să lucreze. Bătrânii, cei care mai purtau operele lui Dumitru Crăciun, se duc, unul câte unul, pe lumea cealaltă.
„Tinerii din ziua de azi nu mai ştiu ce e cochetăria. Şi chiar şi doamnele trecute de o anumită vârstă preferă să cumpere chinezismele de pe piaţă, decât să poarte un lucru bine făcut. Noroc cu beretele şi cu şepcile, astea nu se demodează, şi mai poartă lumea şi aşa ceva, că altfel aş fi muritor de foame”, încheie Dumitru Crăciun.

Doar în cărţile de istorie se va mai auzi de meseriile vechi

Într-o societate tot mai grăbită, în care parcă şi meseriile s-au adaptat, din mers, la noile cerinţe, despre meşterii de altă dată se va mai vorbi doar în cărţile de istorie. Cizmarii nu mai au de lucru, croitorii îşi pun în sertare pe care le închid degetarul şi acul de cusut, ceasornicarii privesc cu nostalgie la ceasurile vechi ce le-au rămas. Acum se vorbeşte despre meserii noi. Despre meşteri ca Florea Paşcu, Dumitru Crăciun sau nea Nelu Croitorul se va mai vorbi, poate, doar în monografiile viitoare ale oraşului, la capitolul „Meserii de altădată”.