Maria Băiatu face minuni cu bagheta de dirijor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesoara Maria Băiatu, o pasionată organizatoare a vieţii muzicale a elevilor
Profesoara Maria Băiatu, o pasionată organizatoare a vieţii muzicale a elevilor

La corurile pe care Maria Băiatu le-a înfiinţat şi le-a dirijat, în cei 40 de ani de când este profesoară de muzică,  au cântat elevi, educatoare şi seminarişti.

În toate şcolile unde a predat muzică, profesoara Maria Băiatu a înfiinţat coruri care au devenit tradiţie, precum Corul de fete „Natural”.

Cea mai mare parte dintre educatoarele din oraş şi din judeţ au trecu prin mâinile sale, în ceea ce prijeşte educaţia muzicală, între anii 1971-1979, cât a predat la Liceul Pedagogic.

Apoi a făcut coruri cu elevii căroara le-a fost profesoară, 32 de ani la Şcoala nr. 7, dar şi la liceul Cartojan şi la seminarul Telogic.

În ultimii zece ani, pe care îi consideră cei mai prolifici din întreaga sa carieră, a înfiinţat Corul de Copii, unic în Giurgiu şi primul Cor al Seminarului Teologic.

De asemenea a fondat Festivalul judeţean al corurilor de copii “Glasuri cristaline” şi Festivalul naţional de Toacă, unic în ţară.

A dirijat din şcoala primară

Inimoasa profesoară îşi aminteşte că în copilărie, “doamna învăţătoare mă scotea în faţa clasei şi mă punea să dirijez, pentru că ştiam să-i corectez pe cei care nu cântau bine”.

Mai târziu, pe când urma cursurile Şcolii de Muzică, pentru că nu avea un pian pe care să exerseze, a desenat pe o scândură clapele şi simula cântatul la pian.

După ce a terminat liceul, a dat la Conservator şi a intrat de prima dată, în ciuda unei concurenţe acerbe.

Apoi, pe parcursul studiilor a dat lecţii de pian, chiar şi la un elev din Târgovişte, fapt ce o obliga să facă naveta, la Bucureşti, unde urma facultatea.

Când la 23 de ani, a absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” şi a venit ca profesoară de muzică la Giurgiu, a debutat la Liceul “Tudor Vianu”.

A avut norocul să predea la liceul şi institutul pedagocic, unde pregătirea muzicală era foarte serioasă. Iar acest fapt a determinat-o să înceapă activitatea corală pe care avea să o continue întreaga viaţă.

Este o colecţionară inspirată

Convinsă că şi cunoştinţele despre instrumentele muzicale le sunt indispensabile educaţiei muzicale a copiilor, profesoara Băiatu a confecţionat, pe parcursul timpului, împreună cu elevii săi, multe instrumente, mai ales de percuţie.

“Orice fel de ţevi erau bune, chiar şi fiarele de la armăturile construcţiilor”, spune profesoara, care, înainte de ’89, atunci când se aduceau “mărfuri de la ruşi”, ea făcea comandă de anumite instrumente muzicale, din Taşkent.

În prezent are o colecţie bogată de instrumente de cântat şi de manuale şcolare de muzică pe care le va organiza într-o expoziţie, din care speră că va putea dezvolta, curând, chiar un muzeu.

Întrebări şi răspunsuri

Pe lângă priceperea de a confecţiona instrumente, aveţi şi o vocaţie de colecţionar?

Totul a venit, treptat, de la sine, din pasiune şi necesitate. Am strâns instrumente de tot felul şi cărţi de muzică vechi de peste 100 de ani, pentru a se vedea cum a evoluat învăţământul muzical din România. Iar acum, pot face un muzeu, pe acestă temă.

Unde vă veţi prezenta colecţiile?

La Centrul pentru Tineret „Ion Valahul” al Episcopiei Giurgiului, unde am avut privilegiul de a mi se oferi un spaţiu adecvat.

Ce îi place

Toată viaţa sa, pentru profesoara de muzică, pasionată de activitatea corală, familia s-a aflat pe primul loc. “Îmi iubesc soţul şi copiii şi le mulţumesc că m-au înţeles şi m-au ajutat întotdeauna”, spune profesoara Maria Băiatu. De asemenea, menţionează că întotdeauna apreciază ceea ce este de calitate.

Ce nu-i place

Nu-i plac oamenii falşi şi ipocriţi şi nici lucrurile făcute superficial şi fără suflet. Nu concepe să nu se implice în educaţia elevilor şi să fie indiferentă faţă de nevoile lor de cunoaştere şi dezvoltare a personalităţii.

Profil


Născută


25 februarie 1948, Giurgiu

Studii


Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Muzicologie.

Profesie

Profesoară de muzică

Familie


Căsătorită cu profesorul de matematică Paul Băiatu. Are doi copii, Ruxandra şi Alexandru

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite