Stiri din Giurgiu

Justiţia a făcut dreptate! Ion Toma a câştigat procesul cu ACR

10 februarie 2012, 14:18 |  Autor: Oana Călin | 

Cuvinte cheie: Giurgiu, ACR, Ion Toma, Niculescu, proces,

Ion Toma a câştigat procesul cu Automobil Clubul Român

Giurgiu

Ion Toma a câştigat procesul cu Automobil Clubul Român

 

Demis abuziv, cu mai bine de un an în urmă, directorul filialei Giurgiu al Automobil Clubului Român, Ion Toma, nu a stat cu mâinile în sân. A acţionat în instanţă, contestând decizia de concediere, nulă din mai multe puncte de vedere.

După un an de tergiversări, de strămutări ale procesului de la Giurgiu la Bucureşti, şi apoi de la Bucureşti la Târgu Mureş, instanţa şi-a spus cuvântul: Ion Toma are dreptate, iar ACR va trebui să îi plătească acestuia salariile retroactiv, precum şi cheltuielile de judecată.

Scurtă istorie

Pe 19 noiembrie 2010, sosea la Giurgiu decizia de concediere a lui Ion Toma. Acuzaţiile din acea decizie erau printre cele mai bizare, de la nerespectarea fişei postului, până la acuzaţii de natură penală.

La vremea respectivă, nu s-a făcut o predare primire „ca la carte”, ci un simulacru de înlocuire a directorului. Uşa sediului din Giurgiu a ACR a fost spartă, la propriu, cu ranga.

A urmat un an de procese, în care preşedintele Constantin Niculescu a făcut tot ce a putut pentru a câştiga procesul intentat de Ion Toma.

Totul începuse cu trei luni înainte, la şedinţa Comitetului Executiv, când directorul filialei Giurgiu a avut tupeul de a-l trage la răspundere pe „El lider maximo” al ACR. Fără teamă, Ion Toma l-a catalogat pe Niculescu drept un hoţ fără scrupule, care a distrus asociaţia automobiliştilor din România, prin înfiinţarea de firme căpuşă şi prin închiderea, fără motiv, a unor filiale din ţară.

„Justiţia în care am avut mereu încredere şi-a făcut treaba”

Deşi i se spusese, în nenumărate rânduri, de mai mulţi apropiaţi, că „la banii, poziţia şi pilele lui Niculescu nu există şanse de câştig”, Ion Toma nu s-a dat bătut.

„Justiţia în care am declarat, nu o dată, că am încredere deplină că va face dreptate, şi-a făcut datoria. Nu m-a dezamăgit, cu toate că Niculescu a făcut tot posibilul să câştige, strămutând dosarul în mai multe rânduri, până când a ajuns la Târgu Mureş”, declara, pentru Adevărul, Ion Toma.

Verdictul pentru Ion Toma a venit la 11 luni după ce, un alt director, Marioara Giugula (Buzău) a câştigat un proces asemănător. Pe data de 6 decembrie 2011, pentru Ion Toma s-a făcut dreptate, instanţa decizând să i se achite drepturile salariale, precum şi cheltuielile de judecată.

Niculescu nu a câştigat niciun proces

Acţiunile în instanţă ale celor doi nu sunt singulare. De-a lungul ultimilor ani, Constantin Niculescu a mai pierdut procese pe conflicte de muncă.

„Din păcate, nu el personal a plătit, ci toate cheltuielile au fost din conturile asociaţiei, cu toate că vinovată nu era asociaţia în sine. În aceste condiţii, membrii nu erau obligaţi să suporte consecinţele faptelor unui singur individ. Dar eu, personal, nu mă voi opri aici. Nu mă voi mulţumi să mi se plătească din banii asociaţiei, ci voi insista ca cel vinovat, persoana, să plătească”, a mai declarat Ion Toma.

Lefuri „nesimţite” şi salarii ca de salahori pentru directori

În timp ce Niculescu „dislocă”, lunar, peste 38.000 de lei salariu, la care se mai adaugă o „pensioară” de parlamentar, directorii de filiale din ţară câştigă puţin peste salariul minim pe economie. Şi asta atunci când li se dau bani.

Cazul Giurgiu este ieşit din comun. Pentru a-şi putea lua banii, directorul actual (şi, totodată, singurul angajat al filialei din Giurgiu) care i-a succedat lui Toma, a vândut tot ce însemna fier în staţia de service a ACR Giurgiu. A vândut, fără regret, utilaje strânse în 25 de ani de activitate, cu trudă, de Ion Toma, fără niciun sprijin de la Centrala ACR,  privând membrii de serviciile pe care le putea oferi, şi de aparatura respectivă.  singur angajat al filialei

„Eu, personal, în perioada în care eram director, câştigam puţin peste şase sute de lei lunar, în condiţiile în care filiala pe care o conduceam aducea sume importante la bugetul ACR-ului”, declară Ion Toma.

Mai mult, peste jumătate dintre filialele din ţară acum nu mai există, iar cele rămase, abia supravieţuiesc. Constantin Niculescu a penalizat pe toată lumea, mai puţin pe el însuşi şi pe acoliţii lui din Centrală.

Tot mai puţini membri

Cel mai vechi club din ţară număra, în anii 2007 – 2010, peste 300.000 de membri la nivel naţional. Acum, abia dacă mai numără 2000, mai puţini decât avea doar Giurgiu în anii buni.

Cât despre angajaţi, din cei peste 1300, au rămas doar 60 la nivel naţional.

„Dacă pleacă Niculescu din fruntea ACR, alături de clica lui, asociaţia va renaşte, precum pasărea Phoenix. Sper doar să nu fie prea târziu momentul în care acesta va pleca. ACR-ul nu este nici al lui Niculescu, nici al lui Toma, ci al celor câteva sute de mii de automobilişti din ţară!”, afirmă Ion Toma.

Aici sunt banii dumneavoastră!

Mai multe sute de miliarde de lei vechi sunt blocate, la acest moment, în investiţii care nu au produs, ani la rând, niciun leu.

Prima ar fi motelul de la Nehoiu, care nu a fost folosit nici măcar o clipă, şi care a fost construit în aceeaşi perioadă, cu aceeaşi firmă şi cu aceleaşi materiale de construcţii cu care a fost ridicată vila lui Niculescu în judeţul Vâlcea.

Apoi este hotelul de la Alba Iulia, construit fără documente de proprietate asupra terenului şi fără autorizaţie de construcţie. Perioada de realizare a acestuia este chiar înaintea campaniei electorale din 2000, când Niculescu a ieşit senator de Tulcea.

Motelul din Craiova zace în paragină de ani buni, după ce a fost „igienizat” şi „modernizat” cu mulţi bani, din contribuţiile membrilor.

Cele trei hoteluri plutitoare din Deltă au „intrat la apă” rămânând unul singur, Sf. Constantin, neutilizat, cu toate că şi în acesta s-au băgat bani frumoşi.
Nu în ultimul rând, cele zece staţii ITP achiziţionate de firma lui Niculescu, plătite cu banii ACR, din conturile ACR, cu facturi emise pentru ACR. Asta după ce Constantin Niculescu refuzase o ofertă, pentru acelaşi tip de aparatură, la jumătate din preţul cu care a achiziţionat el.

„Ne-am trezit cu cele zece linii achiziţionate de la o firmă din Bucureşti, care nici până în ziua de azi nu le-a pus în funcţiune”, a mai afirmat Ion Toma.
Renaşterea asociaţiei automobiliştilor nu este departe. Mai mulţi membri – vechi – ai ACR Giurgiu au de gând să îl acţioneze în instanţă pe cel vinovat.

„Sper ca exemplul nostru să fie luat şi de alţi membri din ţară, care să demonstreze că vremea dinozaurilor a trecut, iar căpuşele trebuie să dispară”, mai declara fostul director al ACR Giurgiu.

Constantin Niculescu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere referitor la acuzaţiile care i se aduc.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Haos la ACR. Preşedintele Constantin Niculescu acuzat de fals şi furt de un fost subordonat

    Automobil Clubul Român – Filiala Giurgiu a pierdut sute de membri în ultimul an, iar încasăril ...

    Tratamente naturiste cu rostopască

    Cunoscută şi sub numele de „iarbă de negi", planta cu mici flori galbene ajută la vindecarea mu ...

    Topul ţărilor cu cea mai mare datorie externă

    Pe parcursul crizei financiare, multe dintre economiile naţionale au căutat sprijin financiar l ...

    Cum, cu cine şi pentru ce sume lucrează mafia din Justiţie

    Cât timp trebuie să munceşti tu pentru a aduna 50.000 de euro? Aceasta este ultima şpagă descop ...

    SCANDAL Turişti în Spania, pe bani publici: consilierii judeţeni din Giurgiu au „reciclat deşeuri” la Barcelona de 25.000 de euro

    Aproape trei sferturi dintre aleşii judeţeni şi 25 de primari şi viceprimari au lăsat pentru pa ...

    Scandal monstru la filiala ACR Giurgiu

    Îndepărtat de la conducerea filialei giurgiuvene, fostul director iese la atac şi susţine că p ...

    Criza şi-a spus cuvântul. Numărul elevilor de la şcolile de şoferi a scăzut dramatic în ultimul an

    Ultimul an a reprezentat, pentru majoritatea şcolilor de şoferi din ţară, o luptă pentru supra ...

    Târg de cărţi pentru toate buzunarele la magazinul Oltul din Slatina

    Slatina găzduieşte, pentru prima dată, un târg de cărţi. Manifestarea, numită “Caravana Booklan ...

    Lista candidaţilor pentru funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa

    La Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 14 Constanţa s-au depus toate candidaturile pentru f ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole