Ioana Caraivan – îi învaţă pe copii să zâmbească

După 35 de ani în sistemul de învăţământ preşcolar românesc, Ioana Caraivan spune că nu s-a plictisit de ceea ce face. A uitat numărul celor pe care i-a ajutat să facă mai uşor pasul către şcoală, însă lăcrimează de fiecare dată când un fost copil pregătit de ea vine să îi mulţumească.

Născută la ţară, într-o familie modestă de agricultori, Ioana şi-a arătat întotdeauna disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi. „Am fost singură la părinţi. Ai mei lucrau la CAP şi câştigau foarte puţini bani. Şi-au rupt şi mâncarea de la gură ca să mă ţină la şcoală. M-au sprijinit tot timpul şi lucrul ăsta m-a ambiţionat  şi mai mult să le răsplătesc încrederea” îşi aminteşte Ioana.
Femeia povesteşte că şi-a dorit să devină învăţătoare, o meserie foarte bine văzută la acea vreme, însă a trebuit să se mulţumească doar cu aceea de educatoare. „Cel mai apropiat liceu pentru învăţători era la Turnu Măgurele, în Teleorman, însă nu primeau din judeţele învecinate. Am avut noroc că în acel an, la Giurgiu, s-au înfiinţat cursuri pentru educatori în cadrul Liceului Pedagogic” afirmă Ioana Caraivan care spune că după terminarea liceului a fost repartizată la o grădiniţă din comuna Prundu, acolo unde avea să rămână 17 ani.

Drama care i-a schimbat viaţa
O întâmplare teribilă avea să o apropie şi mai mult de meseria pe care a decis să o urmeze. Primul său copil, Ramona, avea să fie condamnată la o viaţă în scaunul cu rotile din cauza neglijenţei unui medic. „Fiica mea suferă de sindromul priramido-extrapiramidal. La naştere, forcepsul doctorului i-a distrus câteva celule din apropierea creierului. Nu îşi poate folosi mâinile, nici măcar dreaptă nu poate sta în cărucior. Când sunt acasă, stau numai lângă ea” şopteşte femeia care nu s-a lăsat descurajată. „Nu am încetat niciodată să iubesc copiii. Când intru pe uşa grădiniţei, îmi las haina pe umeraş, îmbrac un alt halat şi mă transform. Necazul îl las la poartă. Intru senină, iar cei mici îmi dau puterea să merg mai departe” afirmă educatoarea.
Din anul 1996 s-a titularizat la Grădiniţa Nr. 8 din municipiu, fiind cea mai „longevivă” din cadrul instituţiei. Spune că niciodată nu a făcut distincţie între copii, chiar dacă o parte dintre ei sunt de etnie rromă şi nu au o situaţie materială prea bună. „Eu îi iubesc pe toţi şi îi învăţ aceleaşi lucruri: cum să socializeze, cum să se poarte şi să se respecte între ei. Mă surprind de fiecare dată cu inteligenţa lor” zâmbeşte educatoarea care explică faptul că ar alege fără să ezite aceeaşi meserie dacă ar putea da timpul înapoi. Ca o răsplată pentru cariera în învăţământul preşcolar, Ioana Caraivan a fost numită în funcţia de director al grădiniţei în urmă cu o lună. „Acest lucru nu mă va schimba. Voi acorda aceeaşi atenţie copiilor, şi le voi da aceeaşi educaţie ca şi până acum” spune ea.

Profil:
NĂSCUTĂ: 25 iulie 1955, comuna Stăneşti (Giurgiu)
STUDII: Liceul Pedagogic de Educatoare, Giurgiu (1975)
FAMILIE: Căsătorită, are o fată şi un băiat.

CE-I PLACE: „Mă simt foarte bine în bucătărie. Îmi place să gătesc, şi nu evit deloc experimentele culinare” afirmă Ioana Caraivan. Aceasta recunoaşte că îi plac drumeţiile însă timpul şi situaţia familială nu prea îi permite acest lucru.
CE NU-I PLACE: „Bârfele şi minciunile şi tot ceea ce ţine de acestea îmi displac profund” punctează Ioana Caraivan. Educatoarea spune că este dezamăgită şi de dotarea precară din grădiniţe. „Ar trebui aduse mai multe îmbunătăţiri” crede femeia.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
1. Sunt mai „zvăpăiaţi” preşcolarii de azi?
Să zicem că sunt ceva mai energici. Acestea sunt vremurile acum. Sunt mai precoce decât acum trei decenii spre exemplu, poate şi datorită calculatorului şi al societăţii mai moderne
2. Aţi schimbat în timp metodele de lucru?
Un educator trebuie să iubească foarte mult copiii. Dacă nu ai dragoste, poţi să foloseşti orice metodă şi tot nu îi apropii. O dată pe an mergem în excursii. Participăm la serbări, dansăm, vizităm chiar şi teatrul. Nu avem timp să ne plictisim.