Invazie de sârbi la Giurgiu. Baschetbaliştii de la CSS au un nou antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenorul sârb a pregătit sezonul trecut pe BC Timişoara (FOTO debanat.ro)
Antrenorul sârb a pregătit sezonul trecut pe BC Timişoara (FOTO debanat.ro)

Djordje Jovicic, fostul antrenor al echipei BC Timişoara, este noul „principal” al echipei CSS Giurgiu. Sârbul poate debuta sâmbătă, 5 noiembrie, pe banca tehnică a formaţiei giurgiuvene. Alături de Jovicic, clubul giurgiuvean şi-a asigurat şi serviciile pivotului sârb Zoran Milovic.

După ce duminica trecută au asistat la partida dintre CSS Giurgiu şi CSM Bucureşti (scor 62-64), sârbii Djordje Jovicic şi Zoran Milovic au semnat câte un contract cu echipa de la malul Dunării. Jovicic nu este la prima experienţă de antrenor în România, acesta pregătind echipa secundă a BC Timişoara, devenind ultetior "principal" la echipa mare, pentru o scurtă perioadă de timp.

„Este adevărat că ne-am înţeles cu antrenorul Djordje Jovicic, acum încercăm să înregistrăm toate actele la Federaţie pentru putea fi pe bancă la meciul cu Universitatea Cluj. De asemenea la echipă a venit Zoran Milovic care îl va înlocui pe Justin Eller” a declarat Smaranda Iliescu, managerul general al echipei CSS Giurgiu.

Oficialul echipei giurgiuvene susţine că Djordje Jovicic este un tehnician dedicat meseriei sale şi că speră ca acesta să facă treabă bună la malul Dunării. „Odată cu noile achiziţii, sper să intrăm pe făgaşul cel bun. Jovicic este un antrenor tânăr, entuziast şi ambiţios. Îi place jocul în viteză, îi place spectacolul” a mai spus Smaranda Iliescu.

Odată cu venirea celor doi, numărul „stranierilor” a ajuns la cinci. Alături de Djordje Jovicic şi Zoran Milovic, în lot se mai află un al treilea sârb, Bosko Stojakovic, muntenegreanul Bojan Grubisic şi americanul Ray Kraemer (singurul rămas în lot după moartea lui Chauncey Hardy).

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite