În Giurgiu, numărul pensionarilor înregistrează spor negativ pe timp de criză. Vezi câţi au mai rămas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la declanşarea crizei (a doua jumătate a anului 2008) şi până acum, numărul pensionarilor din România a crescut cu aproape 2% se arată într-o analiză făcută de site-ul Econtext.ro. Conform aceleiaşi surse, Giurgiu se află într-un grup de zece judeţe în care numărul pensionarilor a scăzut.

Studiul efectuat de Econtext.ro arată că în trimestrul trei al anului 2008 în România erau înregistraţi 4.667.216 pensionari, pentru ca în aceeaşi perioadă a anului 2011 numărul acestora să fie de 4.774.490.

În momentul apariţiei crizei, în judeţul Giurgiu erau consemnaţi 61.526 pensionari, pentru ca în cel de-al treilea trimestru al anului 2011 numărul acestora să ajungă la 60.768, cu 758 mai puţini.

La o primă vedere se poate spune că sporul negativ se datorează faptului că numărul deceselor este mai mare decât cel al pensionărilor, fiind greu de crezut că bătrânii din Giurgiu s-au mutat în alte judeţe ori în afara ţării.

Celelalte judeţe cu pensionari în scădere sunt Dâmboviţa, Bihor, Călăraşi, Satu-Mare, Dolj, Teleorman, Vâlcea, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti.

Peste 22% din populaţia judeţului Giurgiu este reprezentată de pensionari.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite