Hoţii atacă din nou în Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 30 de ani a spart geamul unei garsoniere din oraş şi a încercat să fure mai multe bunuri din locuinţă, inclusiv caloriferul montat în perete. Valoarea prejudiciului este de 15.000 de lei.

Sâmbătă noaptea, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizat prin Sistemul Unic 112 de un cetăţean de 50 ani care a surprins un alt bărbat spârgând geamul unei garsoniere, intrând apoi în locuinţă.
Odată ajunşi la faţa locului, oamenii legii au surprins un bărbat de 30 de ani în timp ce fura mai multe bunuri din locuinţă. Hoţul n-a stat pe gânduri şi s-a lăsat tentat şi de un calorifer chiar dacă asta a însemnat să-i distrugă proprietarului locuinţa. Prejudiciul creat este de 15.000 de lei.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, iar duminică, magistraţii Judecătoriei Giurgiu au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile pentru furt calificat şi violare de domiciliu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite