FOTOGALERIE Grupul femeilor rotariene a fost cartat la Rotary Club Danubius Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile de la Inner Wheel Club au devenit membre ale Clubului Rotary Danubius
Femeile de la Inner Wheel Club au devenit membre ale Clubului Rotary Danubius

În cadrul unei ceremonii la care au fost invitaţi rotarieni din România, Republica Moldova şi din Bulgaria, cele 50 de femei de la Inner Wheel Rotary Giurgiu au fost acceptate în clubul Rotary Danubius.

Ceremonia de cartare, desfăşurată la Restaurantul Dana V din municipiul Giurgiu, a reunit peste o sută de invitaţi de seamă.

Aşa cum se obişnuieşte la fiecare eveniment Rotary, şi de această dată seara festivă s-a încheiat cu o strângere de fonduri.

FOTOGALERIE DE LA EVENIMENT

„Avem în vedere ajutarea unui grup de gimnaste foarte talentate din municipiu. Este vorba despre grupul de gimnastică aerobică Millenium Art, grup care a obţinut, până în prezent, numeroase premii, atât la competiţiile naţionale cât şi la cele internaţionale”, preciza preşedinta  Inner Wheel Rotary Giurgiu, Carmen Barbu.

Strângerea de fonduri a reprezentat, de fapt, o răscumpărare a bijuteriilor donate de doamnele rotariene, a căror valoare estimată a fost de aproximativ cinci mii de lei. Nu au fost refuzate nici donaţiile – în unele cazuri mai mult decât generoase, din partea celor prezenţi.

La finalul seratei şi a ceremoniei de cartare, după ce s-au numărat banii strânşi, s-a constatat că obiectivul pentru care s-a organizat evenimentul a fost atinc.

Cei peste  5.000 de lei strânşi din vânzarea bijuteriilor şi din donaţiile voluntare urmează a fi folosiţi de micuţele gimnaste pentru editarea unui calendar de prezentare, pe care îl vor face cadou viitorilor sponsori.

La succesul deplin al serii au contribuit, pe lângă demonstraţiile de gimnastică aerobică ale fetelor de la Millenium Art, şi melodiile interpretate de tânăra speranţă a muzicii giurgiuvene, Dariela Nicolae, dar şi jocurile populare autohtone aduse în faţa publicului de membrii ansamblului folcloric „Muntenia” al Nova Force Giurgiu.



Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite