Giurgiuvenii sunt chemaţi din nou la ajutoare comunitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giurgiuvenii pot merge să-şi ridice ajutoarele începând din această după-amiază
Giurgiuvenii pot merge să-şi ridice ajutoarele începând din această după-amiază

Deşi locuitorii municipiului Giurgiu au fost anunţaţi încă de aseară că va fi sistată distribuirea alimentelor gratuite până vineri, astăzi la prânz, lucrurile nu mai stăteau aşa. Întrucât reprezentanţii unor primării din judeţ nu ar mai fi venit să îşi ridice produsele, Direcţia de Asistenţă Socială(DAS) a Primăriei Giurgiu, a fost chemată la depozit.

„ Aseară am aflat că nu mai erau produse suficiente, am apucat să anunţăm oamenii. Azi-dimineaţă ne-au chemat acolo, întrucât nu s-au prezentat unele primării. Oamenii pot să vină să îşi ia produsele în continuare”, ne-a declarat directorul DAS Giurgiu, Viorica Bănescu.

Motivul opririi distribuţiei de produse până vineri, era legat, potrivit reprezentanţilor DAS, de faptul că la depozit nu ar mai fi fost produse suficiente.

Probleme de „depozitare”

Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu, instituţia care gestionează programul european, susţin că la depozit au fost alimente, dar că DAS-ul ar fi sistat distribuirea pentru că nu ar fi avut unde să le depoziteze.

„ Nu s-a oprit din cauza noastră, ei nu au spaţiu suficient şi iau cu <<bucăţica>> adică maximum patru tone pe zi. Le-am spus să vină să ia când au nevoie, am înţeles că nu au nici maşină şi a rămas să vină vineri la depozit să ia o cantitate mai mare”, spunea astăzi, la prima oră director executiv al Consiliului Judeţean, Niculae Sin.

Potrivit acestuia, până în prezent, la nivel de judeţ, au fost distribuite alimente în 48 de comune din cele 54. Pe de altă parte, conform datelor puse la dispoziţie de DAS Giurgiu, la nivelul municipiului au primit până acum ajutoarele aproape 2.800 de persoane din 7.003, respectiv aproape 40%.

Peste 48.000 de persoane din judeţul Giurgiu primesc 14 kilograme de făină, şapte kilograme de mălai, un kilogram de lapte praf, trei kilograme şi jumătate de paste făinoase, un kilogram şi trei sute de grame de biscuiţi şi unul de zahăr, sub formă de ajutoare comunitare de la Uniunea Europeană.




Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite