Giurgiuveanul care l-a întâlnit pe Hitler
0
Octogenarul a rămas orfan de tată de la vârsta de 4 ani şi a ales cariera militară ca să scape de sărăcie. A ajuns în Germania în anul 1943, iar un an mai târziu a fost trimis pe frontul de la Leningrad, în linia întâi.
Ioan Gheorghe a luptat de partea nemţilor dar a refuzat să mai facă acest lucru când a aflat că România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Numit trădător de foştii camarazi, a fost închis în trei lagăre nemţeşti. Eliberat de sovietici, a fugit şi de aceştia pentru a nu fi trimis la reeducare în Siberia.
Întors în ţară, a reuşit să îşi păstreze verticalitatea chiar dacă vreme de peste trei decenii a fost bătut şi batjocorit de Securitate.
Ajuns la 88 de ani, giurgiuveanul trăieşte singur în căsuţa copilăriei sale de pe strada Soarelui, acolo unde a început să îşi scrie memoriile. “Regretul meu cel mare este că nu am avut noroc în viaţa asta. La fel de mult regret şi că nu am urmaşi” şopteşte bătrânul.
Nici în acest an nu a avut brad de Crăciun. Niciun colindător nu i-a trecut pragul în Ajun sau în Sfânta Zi a Naşterii Domnului. Frigiderul îi este mai mult gol şi funcţionează pentru o conservă şi o cutie cu margarină.
“Mâncare nu prea pot să fac. Nu rezist numai cu hrană rece aşa că dau un telefon şi comand şi eu o ciorbă sau nişte piure de cartofi. De Crăciun am comandat o porţie de sarmale şi o pulpă de pui. Mi-au ajuns două zile” povesteşte pensionarul care recunoaşte că de Sărbători se mai găsesc câteva persoane care îl vizitează şi îi mai aduc de mâncare. Una dintre persoane este Paul Burcea, cel mai bun prieten al său. “Paul n-a venit de Crăciun aşa cum obişnuia. Au trecut deja trei zile şi n-a apărut. Sper să nu i se fi întâmplat ceva” spune îngrijorat bătrânul.
Şi-a transformat casa în muzeu
Căderea comunismului i-a luat o piatră de pe inimă giurgiuveanului. Prin intermediul scrisorilor acesta a început să îşi caute prietenii pe care şi-i făcuse în Germania pe când avea 21 de ani. “Nu le ştiam adresele, însă ştiam oraşele în care locuiau. Trimiteam scrisori la Poliţie sau Primărie şi îi rugam să îi caute” povesteşte bărbatul care susţine că în acest fel a reuşit să reia legătura cu o parte dintre aceştia. “S-au bucurat enorm. Îmi trimiteau mărci în scrisori. Cu bănuţii lor m-am pus pe picioare să ştiţi” mai spune acesta.
Tot după Revoluţie, pentru a face rost de bani, şi-a vândut toată mobila din casă. Cel mai greu i-a fost să se despartă de bibliotecă şi de timbre. “Am avut o bibliotecă imensă, cu mii de titluri, inclusiv cărţi nemţeşti şi franţuzeşti. Mi-a plăcut să citesc, să mă documentez. Filatelia a fost cealaltă mare pasiune a mea, însă am fost nevoit să renunţ la ea din cauza sărăciei” mai spune pensionarul.
Înzestrat cu o memorie fantastică şi cu un simţ extraordinar al autenticităţii, Ioan Gheorghe a început în anul 2004 să îşi tapeteze cele două camere cu fotografii şi hărţi. “Pe aceşti pereţi este întreaga mea viaţă. Am fotografii de la şcoală, de la liceu, de pe front, din lagăr sau de la Canal” vorbeşte nea Gheorghe. Acesta a început să îşi scrie memoriile în anul 2005. În cinci ani a scris cinci volume. Primele patru se intitulează “Viaţa unui om”, iar cel de-al cincilea “38 ani Securitatea mi-a aranjat viaţa”. Cu toate acestea nu crede că “romanul vieţii” va fi publicat vreodată. Costă prea mult.
Bătrânul nu are nimic planificat pentru Revelion. Va face focul ca în fiecare seară, se va aşeza la masă, va bea un pahar cu vin alb şi va continua să scrie.
Întâlnirea cu Hitler:
“Pe 10 noiembrie 1943 eram în Berlin şi păzeam monumentul eroului necunoscut din apropierea străzii Unter den Linden (trad. aprox. Pe sub tei). La un moment dat, Hitler însoţit de o suită întreagă a venit să se reculeagă acolo. Era atât de aproape de mine încât puteam să îl ating. Chair dacă nu plesnea de gras, emana o forţă grozavă şi era sigur pe el” – Ioan Gheorghe
Se încarcă comentariile...
