Giurgiu: Şcoală la standard european în Buturugeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din această toamnă, 250 de copii din Buturugeni învaţă într-o nouă şcoală, inaugurată în weekend-ul trecut.

Noua şcoala din Buturugeni a fost construită cu fonduri de la Banca Mondială şi de la Banca Europană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, suma investită fiind de 15 miliarde de lei vechi.

Şcoala este dotată cu opt săli de clasă, câte un laborator modern, pentru chimie, fizică şi biologie, un laborator de informatică cu 15 calculatoare şi o bibliotecă de peste 1000 de volume, din donaţia făcută de Ioan Nicolae Alecu. 


Actriţa Ileana Popovici, declarată „Cetăţean de Onoare”

La festivitatea de inaugurare au participat reprezentanţi ai primăriei din Buturugeni, ai Asociaţiei Buturugeni şi ai Asociaţiei România Europeană, cât şi oficialităţi de la Bucureşti.

Pe parcursul anului şcolar, cele două ong-uri vor organiza activităţi culturale cu elevii noii şcoli.

Printre invitaţii la inaugurare s-a aflat şi actriţa Ileana Popovici, care locuieşte în comună şi este cunoscută pentru rolul din filmul lui Lucian Pintilie, „Reconstituirea”. Cu acest prilej, actriţei i s-a decernat titlul de „Cetăţean de Onoare”, pentru contribuţia adusă la „sporirea averii culturale a comunei Buturugeni”.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite