Gimnastică medicală la Şcoala generală Academician „Marin Voiculescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul de sport Sandu Constantin are grijă de recuperarea copiilor cu probleme, de dragul lor, fără să fie remunerat. Şedinţele au loc de trei sau patru ori pe săptămână, chiar şi în weekend.

Proiectul care viza gimnastica medicală recuperatorie a fost pus în practică în urmă cu doi ani, după ce profesorul de sport Sandu Constantin a asistat la o scenă care l-a impresionat şi l-a mobilizat să ia atitudine. „Am văzut într-o zi cum o mamă îşi ducea copilul în braţe la sala de sport şi atunci mi-am dat seama că trebuie să fac mai mult pentru copiii cu probleme, din şcoală”, a povestit profesorul Sandu. Ca să facă rost de aparate, cadrul didactic a organizat mai multe spectacole artistice cu elevii şi, din banii strânşi la fondul şcolii, au fost cumpărate o parte dintre aparate, iar restul au fost confecţionate chiar de el. „Am căutat componente ca să pot realiza câte ceva pentru sală şi aşa am construit un aparat pentru picioare, care ajută la întărirea musculaturii. Funcţinează cu greutăţi care se adaugă în funcţie de vârsta şi deficienţa copilului”, a spus pentru „Adevărul de Seară”, profesorul de sport.

Pentru că nu exista o sală pentru realizarea şedinţelor, copiii şi profesorul lucrau pe holul bazei sportive a şcolii.

„Începutul a fost greu, dar conducerea şcolii ne-a ajutat şi am reuşit amenajarea unui spaţiu unde au fost montate toate aparatele. Vorba s-a dus repede şi numărul copiilor care aveau nevoie de gimnastică recuperatorie a crescut”, a mai spus profesorul. În prezent, aproximativ 20 de elevi cu afecţiuni ale coloanei vertebrale, obezitate sau probleme locomotorii vin la şedinţe de recuperare, de trei sau chiar patru ori pe săptămână, timp de o oră şi jumătate.

„Aceşti îngeraşi au nevoie de ajutorul meu”

Pentru că sunt copii care au nevoie de o frecvenţă mai mare a şedinţelor de recuperare, profesorul vine să lucreze cu ei chiar şi în weekend, în ciuda faptului că nu este remunerat în nici un fel pentru munca şi grija pentru aceşti copii. „Nu am fost interesat de partea materială niciodată, aceşti îngeraşi au nevoie de ajutorul meu şi dacă le pot îmbunătăţi starea de sănătate, de ce să n-o fac”, mărturiseşte giurgiuveanul. Maria are 10 ani şi vine la şedinţele de gimnastică recuperatorie de când a fost deschisă sala. A fost diagnosticată cu amiotrofie spinală, o afecţiune care duce la pierderea capacităţii de a folosi sistemul muscular. Un există un remediu pentru vindecarea bolii şi nici un tratament pentru a îi stopa evoluţia, însă pentru ea este vitală terapia fizică.

“Fetiţa mea trebuie să facă mişcare în fiecare zi. Este foarte scump să mergi la o clinică pentru gimnastică recuperatorie şi a fost nemaipomenit pentru noi când am aflat că se poate face acest lucru la şcoală. Îi suntem recunoscători profesorului Sandu şi conducerii instituţiei pentru că s-au gândit şi la copiii cu problema”, a spus pentru “Adevărul de Seară”, Maria Florea, mama Mariei.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite