GIURGIU / Fabrica Voestalpine ar putea fi pusă în funcţiune la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de locuri de muncă vor fi create odată cu punerea în funcţiune a fabricii de piese din oţel Voestalpine la Giurgiu. Reprezentanţii concernului austriac au venit zielle trecute în România pentru a purta discuţii cu mari clienţi, dar şi pentru o întâlnire cu primarul municipiului, Lucian Iliescu pe care au vrut să-l asigure că în cazul unităţii de la Giurgiu, construcţia va fi finalizată până la sfârşitul ace

„A fost o vizită informativă a membrilor bordului de la Linz care au venit să stea de vorbă cu marii clienţi din România. În acest moment, producţia Voestalpine pe piaţa românească pentru industria auto şi electrocasnică este de 20.000 de tone. Prima unitate de genul celei din Giurgiu a fost construită în Polonia”, a spus Elsa Joantă, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Giurgiu.

Lucrările au fost demarate  în toamna anului trecut însă au fost întârziate din cauza faptului că au fost constatate anumite erori la studiul geotehnic iniţial.

Austriecii, mulţumiţi de giurgiuveni
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Elsa Joantă, austriecii sunt extrem de încântaţi de calitatea forţei de muncă giurgiuvene, însă au constatat că există un deficit în meseria de electromecanic.

„Au avut până acum una sau chiar două sesiuni de recrutare, s-au dat probe de lucru şi au fost foarte impresionaţi de calitatea forţei de muncă. Cei care vor fi angajaţi vor beneficia chiar şi de specializare în Austria”, a mai spus Elsa Joantă.

Pentru realizarea fabricii, Guvernul asigură o cofinanţare de 4,5 milioane de euro, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 20 de milioane de euro.
Terenul pe care se ridică noua fabrică de la Giurgiu este de 4 hectare, din care aproximativ 8.500 metri pătraţi suprafaţă construită.

Capacitatea de producţie va avea legătură directă la calea ferată. Capacitatea anuală de producţie a fabricii va fi de 130.000 tone, până în 2015, cu posibilitatea extinderii la 260.000 tone anual de tablă fină procesată.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite