Fotbaliştii giurgiuveni „trag tare” în cantonamentul de la Mogoşoaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra II Giurgiu a intrat în cea de-a treia zi de cantonament. Giurgiuvenii sunt cazaţi la baza de la Mogoşoaia, cea care îi primeşte şi pe jucătorii loturilor naţionale, antrenamentele având loc în complexul FRF de la Buftea.

Zăpada şi gerul nu îi împiedică pe jucătorii de la Astra II să se antreneze intens. Staff-ul tehnic al echipei îşi „recompensează” jucătorii cu alergări epuizante şi antrenamente tehnico-tactice.
Lotului deplasat în cantonamentul ilfovean i s-a alăturat şi mijlocaşul defensiv Dan Bucşă, dar şi doi jucători spanioli. Nu acelaşi lucru se poate spune despre juniorii formaţiei care au fost din nou „săriţi din schemă”.
Deşi au evoluat în două partide amicale, cei mai valoroşi tineri fotbalişti giurgiuveni ai momentului, Blaga, Lascarache, M. Marin, Matache, A. Rădoi şi Vârban au rămas să se pregătească la Giurgiu.

Joacă numai cu „Liga a III-a”
Până în acest moment, oficialii Astrei II au perfectat două partide de verificare. Duminică, 30 ianuarie, „alb-negrii” vor evolua contra celor de la AS Clinceni, fosta echipă a lui Imilian Şerbănică, iar pe 2 februarie aceştia vor înfrunta Callatis Mangalia. În ultima zi de cantonament, programată pe 4 februarie, giurgiuvenii vor să mai joace un amical, tot cu o echipă din cel de-al treilea eşalon. „În ultima zi de cantonament o să jucăm cu Târgovişte sau cu Buftea. E foarte greu să găsim echipe din Liga a II-a; multe dintre ele sunt în Antalya” a declarat Adonis Puiu, organizatorul de competiţii al formaţiei de la malul Dunării.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite