Florin Trăsnea, juristul pasionat de „toba mare”

Florin Trasnea

Chiar dacă a absolvit dreptul, are un master în domeniu şi conduce de câţiva ani serviciul administrativ din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, marea pasiune a lui Florin Trăsnea rămâne muzica.Subjugat de notele muzicale încă de pe vremea în care era doar un puşti, Florin s-a perfecţionat învăţând de la cei mai buni profesori giurgiuveni de la Şcoala de Muzică şi Şcoala Popula

Vrea să dezvăluie tinerilor „secretele toboşarului”

Deşi stăpâneşte mai multe instrumente, cel mai aproape de suflet îi este setul de tobe. „Am început să cânt la 8 ani, mai întâi la muzicuţă apoi la acordeon. Eram autodidact. Mă jucam mai puţin pentru că îmi plăcea să repet. Am fost susţinut tot timpul de părinţi şi le sunt recunoscător pentru acest lucru. La Şcoala de Muzică am cântat la oboi, iar la Şcoala Populară de Artă am descoperit tobele şi n-am mai vrut altceva” afirmă Florin.
 „Voi cânta până când îmi vor cădea beţele din mână” este promisiunea artistului care visează să găsească un spaţiu în care să predea copiilor lecţii de tobe. „Îmi doresc şi vreau să înfiinţez o clasă de percuţie, să îi învăţ pe copii să bată la tobe. Spre surprinderea mea cererile sunt foarte multe însă deocamdată nu am găsit un spaţiu pentru aşa ceva”.

Şi-a câştigat existenţa din muzică

A fost unul dintre primii şi puţinii artişti liber-profesionişti giurgiuveni, timp de trei decenii câştigându-şi existenţa exclusiv din muzică. „În anul 1981 am susţinut un examen pentru obţinerea atestatului de artist liber-profesionist. Este vorba de atestatul unu solist, cel mai important grad din domeniu, activând neîntrerupt până în 2001” afirmă Florin Trăsnea.
De la începutul anilor ’80 şi până în 2004, artistul a fost implicat în mai multe proiecte, făcând parte, printre altele, din orchestra teatrului de revistă „Ion Vasilescu” şi colaborator al studiourilor de înregistrări aparţinând radioului şi televiziunii. De asemenea, alături de câţiva prieteni a susţinut concerte într-o mulţime de restaurante, majoritatea din Capitală. „Am cântat unde am fost solicitaţi. În toate restaurantele din Bucureşti existau formaţii care întreţineau atmosfera. Hotel Parc, Flora, Mărul de Aur, Ambasador, Orizont sunt doar câteva dintre locaţiile în care am cântat. Oamenii veneau împreună cu familiile, mâncau şi ascultau muzică de calitate. Se cânta numai muzică uşoară şi cafe-concert, era ceva de vis” susţine Florin Trăsnea care a subliniat faptul că n-au lipsit nici turneele din străinătate. „Am cântat în cazinouri şi restaurante din Franţa şi Iugoslavia. În Franţa spre exemplu am cântat aproximativ un an” se destăinuie artistul.
Chiar dacă acum timpul a devenit duşmanul său, îşi găseşte câteva ore pe săptămână pentru a repeta împreună cu prietenii şi colegii săi de la orchestra de suflători „Valahia” aparţinând Centrului Cultural „Ion Vinea” din Giurgiu. În paralel, bărbatul cântă în formaţia locală „Dialog” alături de cinci prieteni.

CE-I PLACE: Florin Trăsnea este un iubitor şi consumator de artă, în special de muzică. „Îmi place jazz-rock-ul foarte mult şi să ascult artişti precum George Benson, Herbie Hancock, Davis Miles, David Sanborn” susţine artistul care este şi un împătimit al excursiilor.
CE NU-I PLACE: Giurgiuveanul este indignat de lipsa de seriozitate şi consecvenţă a clasei politice şi se declară deranjat de minciună şi ipocrizie. De asemenea, Florin Trăsnea este dezamăgit de faptul că tot mai puţini tineri apreciază muzica bună.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Ce set de tobe folosiţi?
Tobele sunt japoneze, se numesc Shiro şi au fost cumpărate în anul 1984 cu ajutorul părinţilor. M-au pus să aleg între tobe şi maşină. Am ales tobele  care au costat 70.000 de lei, fix cât o Dacie. Ţin la ele foarte mult şi vreau să spun că nu am schimbat foarte multe la ele deşi au o vechime de 27 de ani”.
Fiicele vă moştenesc pasiunea pentru muzică?
Fata cea mare n-a avut veleităţi pentru muzică. Cea mică în schimb a absolvit Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „Victor Karpis” din Giurgiu însă a rămas la stadiul acesta. În ziua de astăzi este mult mai greu să trăieşti din muzică.