FOTOGALERIE Au mers peste trei kilometri pe un lac îngheţat pentru a împărţi alimente sinistraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au înaintat cu greu printre nămeţi (foto Bogdan Vladu)
Pompierii au înaintat cu greu printre nămeţi (foto Bogdan Vladu)

Peste 40 de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu şi un reprezentant al Jandarmeriei şi Crucii Roşii Giurgiu au împărţit sâmbătă, 18 februarie, pachete cu alimente pentru sinistraţii din localităţile giurgiuvene Făcău, Coteni şi Valter Mărăcineanu.

Deşi ninsorile au încetat de câteva zile, multe dintre satele giurgiuvene continuă să fie rupte de restul lumii din cauza nămeţilor. Drumurile sunt înguste, iar de-o parte şi de alta a lor zăpada are o înălţime de aproape doi metri.

Campania demarată de ISU, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Crucea Roşie Giurgiu după căderile masive de zăpadă din această lună a continuat şi sâmbătă în satele Coteni, Făcău şi Valter Mărăcineanu.

Lac îngheţat, punte între două sate
Peste 40 de pompieri şi-au umplut raniţele cu alimente şi au străbătut pe jos mai mulţi kilometri pentru a-i ajuta pe oamenii loviţi de soartă.

Alimente pentru sinistraţi

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

Unul dintre satele greu încercate de ninsorile din această lună este Coteni care aparţine de comuna Bulbucata. Pentru a ajunge în satul vecin, oamenii trebuie să străbată pe jos aproximativ patru kilometri, cea mai mare parte peste o baltă îngheţată.

Pompierii au fost nevoiţi să străbată drumul dintre satele Făcău şi Coteni la pas, asemeni sătenilor, peste lacul îngheţat bocnă. „E singura modalitate să ajungeţi în Făcău. Am măsurat eu de dimineaţă gheaţa. Avea peste 20 de centimetri, deci este sigură” a spus unul dintre săteni care s-a oferit să devină călăuză.

N-au mai întâlnit asemenea zăpezi
Fiecare persoană întâlnită în drumul lor a primit câte un pachet conţinând pâine, făină, ulei, mălai, zahăr şi conserve, colectate de la giurgiuvenii cu suflet mare.

„Am 76 de ani dar aşa ceva n-am văzut niciodată. Am prins şi zăpada din 1954, dar atunci erau mai mulţi oameni, ne ajutam între noi. Acum dacă mai suntem zece cu toţii” a spus Voica Brânduşel, unul dintre puţinii locuitori ai satului Coteni.

Ceilalţi săteni se gândesc cu groază la momentul în care gheaţa de pe lac va începe să crape. „Dacă se dezgheaţă lacul, nu mai avem cum să ajungem în Bulbucata. Drumul de lângă lac este îngust oricum şi acoperit cu zăpadă”.

CITEŞTE ŞI: A murit la mai puţin de 24 de ore după ce împărţise ajutoare unor sinistraţi

Pompierii au ajutat şi la îndepărtarea zăpezii din faţa caselor dar şi la o intervenţie inedită. Şeful echipei trimise de la Giurgiu şi reprezentantul Crucii Roşii şi al Jandarmeriei Giurgiu au bandajat un câine care îşi sfâşiase pielea de pe abdomen într-un gard.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite