FOTOGALERIE Accident şocant pe DN 5B. Doi bulgari au murit după ce maşina în care se aflau a fost strivită de o platformă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşit groaznic pentru doi cetăţeni bulgari care se îndreptau spre casă. Maşina în care se aflau a căzut într-un canal de irigaţii din apropierea depozitului ecologic de la Frăteşti (judeţul Giurgiu), iar cei doi au murit fiind striviţi chiar de platforma pe care o tractau.

Accidentul s-a produs în jurul orei 7.15 pe Drumul Naţional 5B între localităţile Vlaşin şi Bălănoaia, la aproximativ 15 kilometri de municipiul Giurgiu.

Cei doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 40 respectiv 44 de ani, se aflau într-o maşină de teren Hyundai plină cu electrocasnice care tracta o platformă pe care se afla un microbuz încărcat cu două biciclete, un scuter şi anvelope.

Striviţi de electrocasnice şi platformă
Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că şoferul a adormit la volan, iar în dreptul unui pod din apropierea depozitului ecologic Frăteşti a părăsit carosabilul şi a căzut în canalul de irigaţii adânc de peste cinci metri.

Deşi nu aveau viteză foarte mare, bulgarii n-au avut nicio şansă de supravieţuire. Maşina s-a răsturnat iar peste aceasta a căzut platforma împreună cu microbuzul. De asemenea, electrocasnicele aflate pe banchetă au venit peste victime şi le-a grăbit sfârşitul.

image

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

Cei doi bărbaţi au fost scoşi din autoturism după două ore de la producerea accidentului.

Mai întâi maşina a fost tractată cu ajutorul unei autospeciale a ISU Giurgiu dar şi a unui tractor cu plug adus de la o fermă din apropiere. După această operaţiune a intervenit descarcerarea, care a tăiat părţi din Hyundai pentru a putea elibera victimele.

Ancheta pentru stabilirea exactă a producerii accidentului se află în acest moment în plină desfăşurare.

Circulaţia în zonă a fost oprită timp de aproape o jumătate de oră.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite