Eugenia Hristache – profesoara care îi iniţiază pe elevi în tainele chimiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datorită ataşamentului faţă de această instituţie, a refuzat să se transfere la o şcoală sau la un liceu din judeţ. Femeia este cea care a amenajat laboratorul actual al Palatului, locaţie în care odinioară se serveau mici şi bere.

S-a îndrăgostit de chimie în primul an de liceu, şi de-atunci i-a rămas fidelă. „Vinovată” de acest lucru a fost o profesoară din Piteşti al cărei mod de predare a materiei a inspirat-o. „Îmi plăcea stilul dânsei, rigurozitatea şi seriozitatea. Orele de laborator erau de-a dreptul fascinante” îşi aminteşte Eugenia. Anul următor s-a schimbat profesorul, însă a rămas pasiunea. „S-a organizat o clasă specială de chimie şi nu aveam cum să lipsesc de-acolo” susţine femeia care explică faptul că practica era făcută în Combinatul Petrochimic din Piteşti. „Am văzut ce înseamnă să fii chimist. Plecam cu greu din acele laboratoare”. Drumul a urmat firesc, tânăra din comuna Cioroiaşi ajungând la facultatea de Tehnologie Chimică din Capitală. Aici avea să îşi cunoască viitorul soţ, inginer mecanic, cu care s-a mutat la Giurgiu. „Mi-ar fi plăcut să predau în Craiova pentru a fi mai aproape de părinţi însă nu erau posturi” susţine Eugenia Hristache care a fost repartizată în anul 1979 la cercul de chimie din cadrul Casei Pionierilor Giurgiu. Profesoara recunoaşte că la început a fost dezamăgită de condiţiile în care era nevoită să predea. „În primul rând sala era mică iar ustensilele şi substanţele foarte puţine”. Salvarea a venit din partea Combinatului Chimic care s-a implicat în dotarea cercului.

A pregătit sute de „olimpici”

Doi ani mai târziu, Eugenia Hristache a putut să îşi pună în aplicare ideile, amenajând ca la carte un laborator care a rămas şi astăzi în picioare. „Cercurile tehnico-ştiinţificie au fost mutate de la Alei în actualul sediu. Laboratorul nou a beneficiat de un spaţiu mai mare, au fost construite mese cu faianţă şi au apărut chiuvetele” povesteşte Eugenia care susţine că pe locul în care a fost amenajat laboratorul se vindeau mititei la grătar.
De-a lungul timpului, angajata Palatului Copiilor a pregătit foarte mulţi elevi pentru faza naţională a Olimpiadei de Chimie. Aceştia veneau şi se „antrenau” pentru proba de laborator chiar în sala de la Palat. Referitor la modul în care elevii sunt atraşi către cercul de chimie, Eugenia Hristache susţine că merge în şcoli şi face demonstraţii de experimente distractive. „Sunt foarte curioşi, mai ales atunci când încep să studieze chimia. La început vin foarte mulţi apoi mai rămân aproximativ 100” explică aceasta care susţine că elevii săi sunt mai relaxaţi decât la şcoală şi că la „Palat” nu există povara notelor.


Profil
NĂSCUTĂ: 11 august 1956, Cioroiaşi (judeţul Dolj)
STUDII: absolventă a Facultăţii de Tehnologie Chimică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti.
FAMILIE: căsătorită

CE-I PLACE: „Îmi plac excursiile făcute în ţară, în locuri mai puţin frecventate de turişti” afirmă profesoara. Este atrasă de grădinărit, petrecându-şi mult timp alături de flori, legume şi pomi. Spune că adoră să gătească în special mâncăruri care au la bază peştele şi legumele dar şi dulciuri dietetice.
CE NU-I PLACE: Eugenia Hristache este deranjată de incorectitudine şi de minciună. Spune că este dezgustată de lupta pentru bani din societatea actuală şi că din cauza politicii, refuză să se mai uite la televizor.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI


Sunteţi mulţumită de laborator?
Pentru o mai bună funcţionare am avea nevoie de o aprovizionare corespunzătoare cu ustensile, substanţe şi reactivi. Cel mai mult ne dorim achiziţionarea unui pH-metru însă nu avem fonduri pentru aşa ceva.

Ce aveţi pregătit pentru perioada următoare?
Anual participăm la diferite concursuri locale, interjudeţene şi naţionale cu tot felul de proiecte educative. Vom avea o primăvară plină, printre concursuri numărându-se „Ziua Pământului”, „Ziua Apei” şi o expoziţie de desene la Agenţia de Mediu.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite