Escrocheria “Maximilian la Croix” a ajuns şi la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Frâncu, la un pas de a fi păcălit prin escrocheria "Maximilian la Croix"
Valentin Frâncu, la un pas de a fi păcălit prin escrocheria "Maximilian la Croix"

Persoanele sunt anunţate printr-o scrisoare că au câştigat 10.000 de euro la o tombolă fictivă. Pentru a intra în posesia premiului trebuie achitată suma de 95 de euro.

Valentin Frâncu (26 ani) este printre primii giurgiuveni care au fost la un pas să fie păcăliţi. Tânărul a venit la redacţia “Adevărul de Seară” pentru a ne semnala cazul său. El susţine că a primit plicul din partea poştaşului şi că a citit de mai multe ori conţinutul acestuia. “Am crezut că totul este real. Nu ştiu cum au intrat în posesia adresei mele complete şi a numelui. Nu folosesc calculatorul şi nici nu particip la sondaje sau concursuri” ne-a spus Valentin Frâncu.

Recunoscător personalului de la bancă
Crezând că a dat lovitura, după o noapte nedormită în care şi-a făcut numeroase planuri, giurgiuveanul a mers la două bănci cu intenţia clară de a depune cei 95 de euro. “Am fost la două bănci. În ambele locuri mi s-a spus că firma nu există, fiind sfătuit să nu depun banii în acel cont. Dacă nu mă atenţionau, în mod sigur îi viram. Oricine ar vrea să pună mâna pe 10.000 de euro” ni se confesează giurgiuveanul.


Valentin Frâncu s-a convins definitiv că totul este o mare “ţeapă” atunci când o vecină i-a adus un exemplar din ziarul “Click!” care prezenta un material despre înşelăciunea “Maximilian la Croix”. Tânărul este hotărât să depună o plângere la poliţie, dorind ca prin acest gest să îi avertizeze şi pe alţi giurgiuveni care ar putea intra în jocul escrocilor.

Sfătuiţi să depună plângere
Opţiunea tânărului este susţinută şi de oamenii legii. „Persoanele care cad victime unor asemenea înşelătorii, sunt sfătuite să depună plângere la Poliţie sau la Parchet. Chiar dacă până acum nu am auzit de ea, metoda aceasta cu scrisoarea nu mă surprinde. Infractorii sunt deosebit de ingenioşi” ne-a declarat George Neagoe, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Acesta a subliniat faptul că la modă rămân înşelătoriile prin SMS şi e-mail, majoritatea infractorilor fiind tineri cu experienţă în informatică.
La rândul său, Mirela Gheţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Giurgiu, a declarat că, de la începutul anului şi până acum, la poliţie au fost depuse cinci plângeri pentru aceste tipuri de înşelăciuni.

Înşelătoria de tipul “Maximilian la Croix” a împânzit de câteva zile întreaga ţară. Primii care au semnalat această escrocherie au fost colegii de la “Adevărul de Seară” Galaţi. Mecanismul este relativ unul simplu. Primeşti în cutia poştală un plic neştampilat, cu adresa ta. Eşti anunţat că te afli printre norocoşii câştigători ai unui premiu în valoare de 10.000 de euro la ediţia din acest an a unei tombole organizate de firma austriacă “Maximilian la Croix”.

Pentru a intra în posesia premiului, eşti informat că trebuie să completezi în termen de şapte zile cererea personală de eliberare a câştigului şi să achiţi o taxă de 95 de euro necesară cheltuielilor notariale şi de prelucrare a dosarului. Eşti sfătuit să virezi suma într-un cont bancar sau să îi depui într-un plic autoadresat. Pentru a părea şi mai convingători, escrocii au inserat şi patru numere de telefon cu prefix de Austria.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite