EXCLUSIV ONLINE Oncologul Onisim: „Pacienţii bolnavi de cancer o pot da în judecată pe Monica Tatoiu!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul oncolog cere mai multă responsabilitate în mediatizarea reţetei
Medicul oncolog cere mai multă responsabilitate în mediatizarea reţetei

Reţeta naturistă pe bază de polen şi lăptişor de matcă, mediatizată de Monica Tatoiu, continuă să stârnească controverse. Medicul giurgiuvean Florin Onisim spune că bolnavii într-un stadiu avansat al bolii care au încercat reţeta şi s-au simţit rău ar putea s-o dea în judecată pe Tatoiu.

Potrivit doctorului oncolog Florin Onisim, Monica Tatoiu s-ar putea trezi implicată în procese penale în urma mediatizării reţetei pe bază de polen şi lăptişor de matcă, pentru că, susţine el, Tatoiu se opune unei scheme de tratament aprobată de Casa Naţională de Sănătate.

„Monica Tatoiu ar putea intra în penal dacă continuă să mediatizeze această reţetă şi să sfideze schema de tratament pentru bolnavii de cancer aprobata de instituţiile abilitate din domeniul sănătăţii. Ce face ea se poate considera ca fiind tot un fel de malpraxis”, afirmă medicul oncolog.

Monica Tatoiu

Florin Onisim spune că pacienţii bolnavi de cancer ar putea să o dea în judecată pe Monica Tatoiu. „Este un risc enorm pentru bolnavii de cancer. Oricare dintre aceştia, care constată că nu se simte bine după ce şi-a administrat reţeta Monicăi şi mai mult observă că starea sa de sănătate s-a agravat o pot da în judecată pe Tatoiu”, spune Onisim.

Suprasolicitarea programului de sănătate pentru oncologie

Acesta crede totodată că bolnavii de cancer aflaţi într-un stadiu avansat al bolii şi care urmează această reţetă naturistă ar putea muri, şi asta pentru că este extrem de nocivă combinaţia dintre polen şi lăptişor de matcă. Asocierea celor două produce atât la hrănirea celulelor canceroase dar şi la modificarea markerilor tumorali.

„Cei care urmează acest tratament ar putea muri. Pacienţii care sunt în linia I de tratament suportă un tratament de 1000 de lei, iar cei din linia a II-a pot da pe lună până la 4000 de lei. Ne vom trezi că mulţi dintre pacienţii din prima linie vor trece la tratamente mai scumpe, iara asta înseamnă şi o presiune enormă pe programul de sănătate pentru oncologie”, mărturiseşte Onisim.

Acesta spune că este posibil să apară consecinţe financiare imprevizibile iar bugetul din sănătate de la această oră nu ar putea susţine aceste modificări.


Rămâi pe giurgiu.adevărul.ro şi află, după ora 13.00, mărturia şocantă a unui bolnav de cancer care susţine că reţeta Monica Tatoiu i-a făcut rău.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite