EXCLUSIV Puşcaşii marini americani salvează spitalul unde a profesat unchiul preşedintelui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Ghimpaţi a primit în 2008, 25 de paturi noi dar şi donaţii pentru dotarea bucătăriei
Spitalul Ghimpaţi a primit în 2008, 25 de paturi noi dar şi donaţii pentru dotarea bucătăriei

Clădirea urmează să fie reabilitată, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, la primăvară-vară, cu o investiţie de 250.000 de dolari donaţi de guvernul american. Lucrările de tâmplărie şi reparaţiile la acoperiş vor fi realizate de zeci de puşcaşi marini americani, care s-au oferit voluntari pentru sprijinirea comunităţii locale.

Înfiinţat în 1950, Spitalul din Ghimpaţi şi-a primit pacienţii, de-a lungul anilor, într-o clădire dărăpănată, care nu a fost niciodată reabilitată cu bani de la guvernul român. "S-au făcut nenumărate demersuri şi memorii. Nu s-a primit nimic deşi aveam atâta nevoie", spune managerul spitalului, Constantin Stăncescu.

Unitatea asigură servicii medicale pentru 30.000 de locuitori din cinci comune şi oraşul Mihăileşti, iar singurele lucrări realizate au fost cele de întreţinere, însă şi acestea s-au făcut cu bani puţini şi din fonduri proprii. Până în 2005, spitalul avea patru secţii. Condiţiile precare şi lipsa cadrelor medicale a redus activitatea la doar două secţii, pediatrie şi medicină internă, capacitatea spitalului rămânând la 50 de locuri.

Puşcaşii marini, tâmplari voluntari

Acum, însă, Biroul de Cooperare militară din cadrul Ambasadei SUA a iniţiat un program pentru reabilitarea unităţii medicale printr-o finanţare estimată la 250.000 de dolari din partea guvernului american. „Proiectul este acum în fază de propunere, aşteptăm finanţarea. Este vorba despre Programul de Asistenţă Umanitară derulat în România din anul 2000, prin Ambasada SUA. Programul prevede reabilitarea unor constucţii civile, cum sunt şcolile şi spitalele. O parte dintre lucrările de reabilitare vor fi realizate de puşcaşii marini care îşi desfăşoară activitatea în România, iar restul lucrărilor vor fi realizate de firme de specialitate. Lucrările ar urma să înceapă anul viitor în primăvară. Oricum sunt mai mulţi ani de când urmărim situaţia spitalului”, a spus Vladimir Dima, analist de bugete în cadrul Ambasadei SUA în România.
„Avem nevoie de aceşti bani pentru reabilitarea secţiei de interne. Îi aşteptăm în primăvară să vină să demareze lucrările. Studiul de fezabilitate a fost finalizat şi depus la Ambasada SUA şi acum urmăm paşii către primirea finanţării, sperăm să fie totul în regulă şi să primim acceptul final. E un sprijin binevenit”, a declarat şi Marius Dumitru, director economic al Spitalului Ghimpaţi. În 2008, spitalul a mai primit o donaţie constând în mobilier de la Fundaţia Americană Abraham.

2 milioane de euro pentru ambulatoriu

Primăria Ghimpaţi a accesat un proiect de finanţare europeană pentru dotarea cu aparatură de ultimă generaţie a ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Ghimpaţi, înfiinţat în 2008 cu fonduri de la Banca Mondială. "Valoarea proiectului este de 2 milioane de euro, a fost aprobat şi se aşteaptă finanţarea pentru achiziţionarea aparaturii", a declarat managerul economic al spitalului, Marius Dumitru.


Unchiul lui Băsescu, şef de secţie

Medicul Nicolae Olteanu a fost şef de secţie în perioada 1990-1997

Puţini sunt cei care ştiu că există o legătură între Traian Băsescu şi Spitalul Ghimpaţi. Timp de şapte ani, din 1990 până în 1997, când a murit, medicul Nicolae Olteanu, fratele mamei şefului statului, şi-a desfăşurat activitatea aici ca şef de secţie la Interne. „A fost şi preşedintele pe aici, ne-a spus că este legat sufleteşte de spitalul nostru. A fost un medic foarte bun dr. Olteanu”, îşi aminteşte Constantin Stăncescu, managerul spitalului.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite