EXCLUSIV Primele imagini cu noul stadion al FC Astra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de duminică, 23 septembrie, un nou stadion apare pe harta Ligii I de fotbal. Arena „Marin Anastasovici“ din Giurgiu va găzdui în premieră un meci de fotbal din primul eşalon al fotbalului românesc. Stadionul a primit "aviz favorabil" pentru disputarea jocului cu mai puţin de 48 de ore înainte de fluierul de stat al jocului dintre FC Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş.

FC Astra va evolua pentru prima dată la Giurgiu deşi sediul social al fostului club prahovean se află aici de aproape doi ani.

Formaţia patronată de magnatul Ioan Niculae a primit „undă verde“ pentru disputarea meciului cu Gaz Metan Mediaş pe ultima sută de metri.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a venit personal pentru a se convinge că arena giurgiuveană îndeplineşte condiţiile necesare pentru a organiza o partidă de Liga I.

image

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE (ZIUA)

O mulţime de giurgiuveni s-au aflat duminică seară în tribune pentru a se fotografia lângă noua arenă, stadionul urmând să fie plin la ora jocului cu Gaz Metan Mediaş.

Ingeniozitate şi noutate

Pentru a “masca” lipsa peluzelor şi o parte a Tribunei a II-a, oficialii “astralilor” au apelat la prelate înalte.

Dacă pentru partea din apropierea Sălii de Sport a Clubului Sportiv Şcolar s-a optat pentru o stemă uriaşă cu FC Astra Giurgiu şi numele sponsorului principal, partea opusă a reprezentat o prelată pe care au fost desenate o mulţime de fulare şi tricouri cu FC Astra, dând senzaţia că acea zonă este populată cu fani.

Dacă problema gazonului şi a nocturnei a fost “rezolvată” din timp, un adevărat tur de forţă a fost reprezentat de montarea scaunelor de la Tribuna I. Comanda de aproximativ 2.500 de scaune a fost onorată de-abia sâmbătă.

Arena "Marin Anastasovici", noua "casă" a FC Astra (foto Bogdan Vladu)

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE (NOAPTEA)

Noile scaune copiază aceeaşi idee care există deja pe Arena Naţională, neexistând o culoare unitară ci patru: roşu, vişiniu, gri şi negru.

Ca noutate, pe rândurile neacoperite a fost inserat textul “Astra”

Partida dintre FC Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş, contând pentru cea de-a noua rundă a Ligii I de fotbal, va avea loc în nocturnă, cu începere de la ora 19.00.

În avanpremiera jocului va avea loc un concert de muzică populară care va începe în jurul orei 17.00.

Peste 2 milioane de euro a costat modernizarea arenei “Marin Anastasovici” din Giurgiu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite