Cursuri gratuite de cinematografie la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând din octombrie, giurgiuvenii interesaţi de cinematografie şi televiziune vor avea ocazia să studieze gratuit elementele de bază în cele două domenii. Cursurile vor fi organizate la sfârşit de săptămână în incinta Casei de Cultură “Ion Vinea”.

Laura Baron, conferenţiar doctor la Academia de Teatru şi Film, este cea care se va ocupa de organizarea cursurilor de introducere în limbajul cinematografic şi de televiziune. Cursurile sunt gratuite iar accesul este permis oricui indiferent de vârstă, statut social sau profesional, durata acestora fiind de o lună. Startul se va da pe opt octombrie şi vor fi ţinute în incinta Casei de Cultură “Ion Vinea” Giurgiu.
“Mă bucur că aceste cursuri sunt gratuite şi mai ales dacă sunt pentru comunitate, sunt foarte bune. La secretariatul instituţiei există o fişă tip de înscriere aşa că cei care cred că sunt făcuţi pentru aceste domenii se pot înscrie. Vor învăţa despre imagine, regie, procesare, sunet şi alte lucruri importante”, a spus directorul Virgil Peţanca, directorul Centrului Cultural “Ion Vinea”.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite