Cei mai buni profesori şi antrenori din Giurgiu vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu a anunţat că au fost elaborate câteva criterii de bază care vor ajuta la selecţia celor 100 de cadre didactice din Giurgiu care vor fi premiate pentru performanţele obţinute cu elevii pe care îi pregătesc. Gala urmează să fie organizată în luna decembrie.

Cadrele didactice care îşi pot depune dosarul, sau care pot fi propuşi, pentru a intra în competiţia celor mai buni 100 de profesori şi antrenori din Giurgiu trebuie să aibă gradul didactic, I, II, să fie absolvenţi de master sau doctorat, să fi publicat în reviste de specialitate sau cărţi şi să aibă elevi olimpici la faze interjudeţene, naţionale şi internaţionale.
O altă condiţie este participarea cu rezultate la concursuri extracuriculare: literatură, muzică, sport, pictură, sculptură, teatru sau dans modern, să aibă participare la proiecte culturale naţionale sau internaţionale unde au fost premiaţi dar şi rezultate pozitive la clasă privind evaluarea naţională sau examenul de bacalaureat.

„Suntem obligaţi să susţinem performanţa. Dacă am avea un buget mai mare am fi mai generoşi. În şedinţa de consiliu de la sfârşitul lunii se va supune spre aprobare regulamentul pentru această gală. Sperăm să primim mai multe aprecieri decât critici pentru această acţiune. Învăţământul din România şi Giurgiu se află într-un impas psihologic, obligaţia noastră este să îi aplaudăm pe cei mai buni”, a spus Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite