Ce caută giurgiuvenii în Bulgaria. Vezi care sunt cele mai vizitate locuri din Ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giurgiuvenii nu ratează petrecerile din cluburile bulgăreşti
Giurgiuvenii nu ratează petrecerile din cluburile bulgăreşti

Când trec Dunărea, oamenii preferă să frecventeze Mallul Ruse, restaurantele cu preţuri de criză şi discotecile care oferă noutăţi la fiecare sfârşit de săptămână.

Bulgarii ştiu să profite de interesul giurgiuvenilor şi al românilor, în general, pentru locurile de petrecere a timpului liber din oraşul Ruse.
Dacă la început atracţia pentru ţărmul bulgar s-a axat spre hipermarketuri, datorită preţurilor cu până la 40% mai ieftine pentru produsele electrocasnice sau alimentare, astăzi, limba română se aude peste tot fie că e vorba despre Mall, parcuri sau restaurante.
Giurgiuvenii n-au cinematograf, cluburile cu putere să stragă sunt situate în judeţ iar restaurantele sunt arhipline la sfârşit de săptămână şi mulţi dintre chelneri sunt prea puţin sau deloc grijulii cu cei pe care trebuie să îi servească.
Bulgarii ştiu să-şi vândă serviciile şi au demonstrat acest lucru cel mai bine în turism.
Distracţia e mai ieftină la mai puţin de zece kilometri de Giurgiu, spun tinerii, iar faptul că oficialităţile bulgare au redus taxa de pod până la doi euro îi face să se îndrepte spre Ruse în detrimentul Capitalei, situată la 60 km de oraş.

Relaxare la „Luliaka”

Complexul „Luliaka”, situat pe malul Dunării, este unul dintre locurile preferate de giurgiuveni şi români. Dotat cu patru piscine, restaurant şi un loc pentru petreceri, complexul oferă doritorilor şi posibilitatea de cazare într-un loc liniştit, tocmai buni pentru cei în căutare de relaxare.

Shopping la Mall Ruse

O altă atracţie pentru giurgiuveni este Mallul Ruse. Inaugurat în 2010, cel mai mare Mall din Peninsula Balcanică oferă o serie de „plăceri”, de la magazine care poartă siglele unor mărci de renume de îmbrăcăminte şi încălţăminte până la un cinematograf cu o capacitate de 2.000 locuri.Tinerii din Giurgiu şi-au luat demult gândul de la un nou cinematograf în oraş aşa că oferta bularilor i-a atras ca un magnet. Cinematograful oferă acelaşi confort care se regăseşte şi în cele din Bucureşti, sunet surround pe cinci canale, proiectoare 3D şi ecrane uriaşe.
Preţul unui bilet pentru adulţi este de 7 leva (3,5 euro), iar filmele pot fi vizionate în limba engleză, dublate în limba bulgară şi mai nou subtitrate în limba română.
“Merg de fiecare dată când am timp în weekend. E foarte frumos. Chiar dacă plătesc taxa de pod, prefer să merg acolo. În acest fel evit şi aglomeraţia din Bucureşti”, spune Adrian Popa, un tânăr de 25 ani.

Ciflica, locul unde se mănâncă bine

Când vine vorba de mâncare, restaurantul rustic “Ciflica” este în topul preferinţelor. Localul primitor, chelnerii atenţi şi reţetele tradiţionale îi fac pe giurgiuveni să revină de fiecare dată. Preţul unui meniu complet nu scoate din bugetul de weekend al clienţilor mai mult de nouă euro.

Dans pe ringul din Platinum

Când vine vorba de nopţi albe în cluburi, club Platinum este locul unde giurgiuvenii se simt cel mai bine. DJ-ii, muzica live, ofertele pentru reprezentantele sexului frumos şi petrecerile tematice, spune Simeon Trifonov, jurnalist în Ruse. Frecventat de români este şi club Opium acolo unde se ascultă muzică folk, danse dar şi manele.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite