Care sunt restaurantele unde îţi poţi face nunta anul viitor. Preţurile pentru un meniu de nuntă în 2012 variază între 80 şi 180 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din Giurgiu care se gândesc să-şi unească destinele anul viitor şi au în plan şi petreceri la restaurant trebuie să-şi rezerve localul încă de anul acesta. Chiar dacă deocamdată au de unde alege, patronii de restaurante spun totuşi să nu lase acest amânunt important pe ultima sută de metri.

Detaliile de nuntă se pregătesc din timp spun cei care au trecut prin febra pregătirilor pentru un astfel de eveniment. Adrian şi Alina au făcut nunta anul acesta dar localul şi l-au rezervat încă de anul trecut.
„Noi am vrut luna august şi de obicei atunci se ocupă toate weekendurile libere, cei mai mulţi preferă luna august şi a fost nevoie să rezervăm localul încă din mai 2010. Sunt multe lucruri de care trebuie să te ocupi pentru o nuntă dar dacă nu ai restaurantul pentru petrecere nu ai nimic. Am plătit 130 lei pentru meniu şi am fost mulţumiţi. Noi am vrut un local central şi de aceea a fost nevoie să-l ocupăm din vreme”, spun cei doi tineri, proaspăt căsătoriţi.

Complexul Hanul Cosminului, cel mai solicitat

Hanul Cosminului organizează nunţi şi evenimente festive de 16 ani. Localurile din cadrul complexului, situate în municipiul Giurgiu dar şi în localitatea Bălănoaia, sunt printre preferatele giurgiuvenilor.  Până acum, patronii spun că au primit peste 30 de solicitări care vizează sezonul de nunţi 2012. Rezervările aici se fac cu un an înainte.
„Facem rezervările cu un an înainte, iar până acum gradul de ocupabilitate este de 50%. La pontonul de la Bălănoaia, de lângă lac, mai sunt doar trei weekenduri libere. Noi putem ajuta mirii să scape de grija firmei pentru aranjarea salonului pentru că noi avem o astfel de firmă proprie şi ne ocupăm de orice, începând de la huse pentru mese, aranjamente florale, covor roşu, petale de flori şi ce mai e la modă”, spune Cosmin Boboc, patronul complexului.
Meniurile pentru aceste localuri încep de la 80 lei de persoană fiind incluse patru feluri de mâncare. Potrivit managerului complexului, preferata giurgiuvenilor este bucătăria românească, foarte puţini fiind cei care optează pentru delicatese şi meniuri extravagante.

Programări relaxate

Pentru anul 2012, patronii de restaurante din Giurgiu şi-au făcut pregătit deja agenda iar unele dintre restaurante au deja câteva weekenduri ocupate din sezonul de nunţi din anul viitor.
La restaurantul Mioriţa, deschis în urmă cu mai bine de două decenii, situat în centrul în centrul vechi al oraşului, rezervările au început deja să vină. Până acum sunt patru nunţi programate pentru lunile iulie şi septembrie, iar meniul este de 130 lei de persoană cu posibilitatea ca mirii să-şi cumpere singuri băutura pentru nuntaşi.
„Până acum avem solicitări pentru iulie şi septembrie. Anul acesta mai avem o singură sâmbătă liberă, pe 29 octombrie şi în zilele de duminică”, spune Mariana Olteanu, şef de unitate.







Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite