Cad primele capete din Jandarmeria Giurgiu? Cinci angajaţi ai IJJ, urmăriţi penal în urma scandalului focoaselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dispus la finele lunii trecute începerea urmăririi penale a cinci jandarmi după dispariţia a patru lăzi cu obiecte militare dintr-un vagon al unui tren care efectua un transport privat.

Conform unor surse din Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, patru dintre cei cinci angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Giurgiu sunt ofiţeri. Cel de-al cincilea urmărit penal este subofiţer şi singurul care a participat efectiv la paza transportului privat.

În opinia procurorilor militari care au instrumentat cazul, cei cinci sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu.

Şef nou după scandal

Deocamdată numele jandarmilor nu au fost făcute publice însă mai mult ca sigur patru dintre cei cercetaţi deţin funcţii de conducere în cadrul IJJ Giurgiu.

„Cercetările sunt efectuate de către Parchetul Militar, noi nu suntem abilităţi pentru aşa ceva. Noi doar le comunicăm celor cercetaţi când să se prezinte la audieri” susţine inspectorul-şef al IJJ Giurgiu, Tiberiu Demeter.

Deşi a fost împuternicit să preia frâiele IJJ Giurgiu la mai puţin de-o săptămână după izbucnirea scandalului focoaselor, Tiberiu Demeter neagă faptul că venirea sa la conducerea instituţiei are legătură cu scandalul. „Nu are nicio legătură numirea mea cu problema transportului. Se discutase de mai multă vreme venirea mea la Giurgiu, au fost urmate toate procedurile legale. Este doar o coincidenţă” afirmă inspectorul-şef.

Acesta susţine că toţi jandarmii audiaţi în cadrul dosarului îşi desfăşoară activitatea obişnuită. „Jandarmii sunt la muncă. Pe mine nu mă interesează ce se întâmplă la audieri, nici nu i-am întrebat despre acest subiect. Ei au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea ca şi până acum” spune colonelul Demeter.

Procurorii care instrumentează cazul trebuie să stabilească nu numai gradul de vinovăţie al jandarmilor ci şi condiţiile în care s-a produs incidentul şi partea de vină a CFR. Spre exemplu, trenul care avea în componenţă vagoane speciale a oprit între staţiile Zărneşti şi Giurgiu Nord de aproximativ 30 de ori deşi distanţa dintre acestea măsoară sub 250 de kilometri.
Un alt aspect important este sigiliul aplicat asupra vagoanelor, un sigiliu formal, foarte uşor de rupt.

Sute de transporturi anual
Jandarmii giurgiuveni nu sunt nişte începători în privinţa transporturilor speciale. Conform purtătorului de cuvânt al IJJ Giurgiu, în prima jumătate a anului 2011 jandarmii au fost implicaţi în 31 de transporturi speciale.

„De la începutul anului şi până acum jandarmii noştri au efectuat 770 de transporturi dintre care 31 cu regim special” susţine lt. Nicoleta Pîrvu.

Toate cele 770 de transporturi au avut loc pe baza unor contracte monitorizate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). În afară de transporturile speciale, în această categorie au intrat transporturile de bunuri şi valori (171) şi corespondenţa clasificată (568).

De asemenea, anul trecut au avut loc 1602 transporturi, 25 având caracter special.

Chiar dacă din aceste date rezultă că jandarmii sunt instruiţi în permanenţă, inspectorul-şef Tiberiu Demeter a evitat să răspundă dacă IJJ Giurgiu a urmat în cazul transportului focoaselor toate etapele privind instruirea jandarmilor şi dacă aceştia sunt specializaţi în paza trenurilor.

„Orice cercetare a fost îngheţată la nivelul instituţiei noastre după ce cazul a fost preluat de către Parchetul Militar. Nu vă pot oferi această informaţie” a spus Tiberiu Demeter.

Patru lăzi conţinând 80 de focoase militare au dispărut la 16 iulie dintr-un tren cu transport special care venea dinstre Zărneşti (judeţul Braşov) şi se îndrepta spre Bulgaria. Lipsa lăzilor a fost constatată în gara Giurgiu Nord de către lucrători ai CFR deşi transportul era însoţit de zece jandarmi ai IJJ. Focoasele au fost găsite abandonate la Chitila (judeţul Ilfov) după două zile de la dispariţia lor.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite