Bulgarii, jucători fideli la agenţiile loto giurgiuvene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recunoscuţi pentru pasiunea lor pentru cazinouri şi jocuri de noroc, bulgarii încearcă să dea lovitura... pe teren străin. Conform datelor furnizate de Costel Meilă, administratorul centrului de profit Giurgiu subordonat “Loteriei Române”, aproximativ 40 de bulgari completează bilete pentru 6 din 49, Joker sau Pariloto.

“Bulgarii au început să joace la noi începând cu anul 2003, atunci când fondul de câştiguri a fost imens. Apariţia pariurilor sportive le-a captat şi mai mult atenţia” povesteşte Costel Meilă cel care spune că majoritatea bulgarilor sunt înnebuniţi de pariurile sportive, în special de pariloto.

O parte dintre jucători sunt bulgari care au mici afaceri în Giurgiu, aceştia fiind jucători constanţi care fac acest lucru de ani buni. “Avem două cazuri de afacerişti care joacă de ani buni, unul dintre ei chiar din anul 2003. Sunt genul de jucători care preferă pariurile sportive, în special meciurile de fotbal din Liga Campionilor. Unul dintre ei a câştigat anul trecut şi 80.000 de lei într-o săptămână” afirmă Costel Meilă cel care susţine că bulgarii respectivi au strâns sume frumoase însă au şi cheltuit pe măsură.

Bulgarii s-au remarcat rapid şi prin formele ingenioase alese pentru jocuri. Până vara trecută, atunci când câştigurile sub 600 de lei nu erau impozotate, bulgarii preferau să joace cât mai multe bilete cu un câştig probabil până în această sumă. “Se jucau zeci de bilete cu aceleaşi rezultate. În felul acesta nu mai plăteau impozit”.

Strategie pentru câştig

Motivele care îi determină pe bulgari să joace în Giurgiu sunt legate atât de câştiguri cât şi de respectarea intimităţii, aceştia ferindu-se de cele mai multe ori să fie văzuţi intrând în agenţiile loto.

Geno Mitev (25 de ani) este un tânăr care domiciliază în Ruse însă de şase ani se află la facultate în România. „Sunt în anul şase la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Bucureşti. Trec destul de des şi prin Giurgiu pentru că am multe cunoştinţe aici. Joc de obicei la loto, în Bucureşti, însă am băgat de multe ori şi la Giurgiu” povesteşte Geno. Acesta susţine că are o tehnică specială, în variantele jucate regăsindu-se numere pe care le consideră norocoase. „Nu sunt numere legate de ziua sau luna în care m-am născut. Este vorba de numere care mie îmi poartă noroc şi numere pe care le pun în funcţie de stare”. Studentul bulgar spune că până acum a jucat la loto în trei ţări. Pe lângă Bulgaria şi România acesta şi-a încercat norocul şi în Germania. „Până acum am reuşit să câştig o singură dată. Se întâmpla în 2009 pe când eram în Germania. Am prins trei numere şi am luat în jur de 10 euro. Chiar dacă a fost o sumă derizorie, m-am bucurat foarte mult” menţionează Geno, cel care spune că în această duminică va urmări pe internet dacă „cele şase norocoase” i-au zâmbit. „Ştiu că este un premiu foarte mare în România, de câteva milioane de euro. A fost şi în Bulgaria la fel dar s-a câştigat deja”.
Nu doar bulgarii vin să joace la loto în Giurgiu, ci şi românii aflaţi la shopping sau la distracţie în oraşele bulgăreşti. „În această perioadă, pentru prima dată în istoria Bulgariei, potul cel mare a fost destul de tentant. Am discutat cu omologul meu din Ruse şi am aflat că au fost şi români care şi-au încercat norocul acolo” a declarat Costel Meilă, administratorul centrului de profit Giurgiu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite