An plin pentru Muzeul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul instituţiei susţine că în ciuda crizei şi acest an va fi unul bogat în manifestări culturale. Expoziţii, lansări de carte, cercetări arheologice şi două proiecte de interes judeţean. Toate acestea fac parte din calendarul de activităţi pe 2011 al Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu.

 „În primul rând vom continua activitatea expoziţională. Am stabilit deja 13 expoziţii cu diverse teme: artă, fotografie, istorie, etnografie, arheologie şi chiar urbanism. Acestora este posibil să li se adauge şi alte expoziţii propuse de alte instituţii sau persoane particulare” a declarat directorul Traian Popa.
Printre surprizele pregătite de muzeu se numără o expoziţie de fotografie realizată în colaborare cu Ambasada Mexicului în România privind civilizaţiile precolumbiene dar şi expoziţii cu figurine neolitice sau pescuitul ca şi ocupaţie străveche.
În afară de expoziţii, reprezentanţii muzeului vor demara două proiecte inedite care se vor întinde pe o perioadă mai mare de timp. Unul dintre ele vizează elaborarea unui catalog în care se vor regăsi toate monumentele comemorative de război din judeţul Giurgiu, iar celălalt un repertoriu cu arhitectura ţărănească giurgiuveană. „Sunt două noutăţi absolute în domeniu. Proiectul cu monumentele va fi făcut în colaborare cu Muzeul Municipal Bucureşti şi cu cel Militar. Se va lucra în echipe mixte, vor fi culese informaţii, elaborate fişe şi făcute fotografii. Proiectul cu arhitectura ţărănească este foarte important pentru că acest tip este pe cale de dispariţie şi trebuie să profităm cât mai repede” a mai spus Traian Popa.

Noaptea Muzeelor şi Târg de Moşi

Totodată vor fi continuate cercetările arheologice pe şantierele deschise la Mironeşti şi Iepureşti, iar publicistica nu va fi nici ea sărită din schemă, cel puţin patru volume urmând să vadă lumina tiparului. Nu trebuie uitată nici „Noaptea Muzeelor” care va avea loc în cea de-a doua jumătate a lunii mai, cu această ocazie fiind pregătite alte două expoziţii şi un program artistic.
Unul dintre cele mai importante evenimente din acest an va avea loc în primăvară, atunci când muzeul judeţean se va afla printre organizatorii celei de-a patra ediţii a „Târgului de Moşi”. Vor fi prezenţi meşteri populari din toată ţara care vor expune şi vor vinde obiecte originale de artizanat şi cult precum şi unelte. „Intenţionăm ca la această ediţie să aducem şi meşteri populari din Bulgaria” afirmă Traian Popa.
Acesta a amintit şi de faptul că protocolul dintre muzeul judeţean şi mai multe şcoli şi licee a fost prelungit. În fiecare săptămână cel puţin o grupă de elevi însoţită de un profesor sau un învăţător va vizita instituţia de cultură.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite