Amenzi de aproape două milioane de lei pentru transportatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe parcursul anului 2011, în cadrul controalelor efectuate de angajaţii Direcţiei Judeţene de Transport, Control Trafic şi Administrare Drumuri Judeţene Giurgiu (DJTCTADJ) au fost emise amenzi pentru un număr de 97 de transportatori. Suma totală a acestor amenzi este de 1.768.210 lei.

„La data de 31 decembrie, în conturile Direcţiei intraseră puţin peste 200.000 de lei, adică ceva mai mult de 15 procente. Suma este mică, în condiţiile în care minimul amenzii pentru societăţi comerciale este de 25.000 de lei” declara, pentru Adevărul, directorul DJTCTADJ, Ion Mateescu.

Restul sumei care ar trebui să fie încasată se află blocată în procese aflate pe rol şi nesoluţionate.

„Pentru procesele verbale pentru care nu s-a formulat contestaţie nici în instanţă şi nici la sediul instituţiei noastre, şi care nu au fost nici achitate, am formulat solicitare de executare de către primăria de pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea transportatorul”, a mai declarat Ion Mateescu.

Principalele abateri pentru care s-au acordat cele 97 de amenzi sunt depăşirea pe axă sau osie a greutăţii admise, precum şi pentru depăşirea masei maxime admise.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite