Ambiţiile puştiului din scaunul cu rotile

Pentru Cătălin fiecare deplasare este un chin, dar asta nu-l opreşte să meargă la şcoală

Cătălin Mareş din Băneasa nu a putut merge niciodată, dar asta nu-l împiedică să viseze sp ajungă profesor de istorie. Pentru a-şi atinge scopul, pe lângă eforturile sale şi ale părinţilor, tânărul are nevoie şi de ajutorul nostru.

Pe 22 noiembrie împlineşte 14 ani. O vârstă la care orice copil ar trebui să alerge şi să râdă cu gura până la urechi. Imobilizat în căruciorul cu rotile, băiatul îşi priveşte colegii de la şcoala din Băneasa şi suspină, aproape imperceptibil. Nu a reuşit să alerge niciodată alături de ei.
Cătălin Mareş s-a născut cu grave probleme de sănătate. Verdictul medicilor a fost necruţător: paralizie cerebrală infantilă şi paraplegie spastică. O „combinaţie” fatală în multe cazuri. Copilul nu se poate deplasa decât cu ajutorul căruciorului şi este dependent de ajutorul părinţilor.
„Ne-am chinuit mult şi ne chinuim în continuare. Numai Dumnezeu ştie ce durere se ascunde în sufletul unei mame care îşi vede copilul lovit de soartă şi care nu poate face nimic pentru a schimba asta” şopteşte Dana Mareş, mama lui Cătălin, o femeie îmbătrânită prematur.
Copilul a fost acceptat cu greu de comunitate. Chiar şi acum mai există persoane care îl arată cu degetul. „La început nu a vrut să îl primească nimeni. Nici la grădiniţă, şi nici la şcoală. Nu ştiau cum va evolua boala şi mai mult ca sigur existau şi prejudecăţi. Avea aproape nouă ani când a fost acceptat” povesteşte femeia.
În ciuda bolii, Cătălin se gândeşte deja la viitor. Vrea să devină profesor de istorie pentru a demonstra tuturor că nu este cu nimic mai prejos decât o persoană normală dar şi pentru a-şi ajuta familia. „Vreau să mă fac profesor de istorie. Îmi place mult această materie dar şi limba română” spune băiatul care are rezultate foarte bune şa învăţătură. „Aseară, când am ajuns acasă şi pregăteam focul, Cătălin deja începuse să îşi facă lecţiile” povesteşte Dana, cea care zilnic stă lângă fiul său indiferent că acesta este la şcoală sau acasă. „Este cuminte şi ordonat. Mă ajută inclusiv în gospodărie. Mătură, spală vasele şi îşi face singur curat în cameră” îl laudă femeia.

Îşi doreşte un laptop şi multe cărţi
Rugată să vorbească despre situaţia materială a familiei, femeia ezită. De cinci luni nu a mai primit cei 530 de lei ca însoţitor al lui Cătălin. Aflat în şomaj tehnic de multă vreme, tatăl băiatului lucrează cu ziua, la Bucureşti ca să îşi ajute familia. La puţinii bani pe care acesta îi câştigă, se adaugă alocaţia băiatului, de 90 de lei. Datorită banilor puţini, Cătălin nu a mai participat la şedinţele de gimnastică şi kinetoterapie.
În ciuda faptului că citeşte tot ce îi cade în mână, Cătălin nu împrumută cărţi de la bibliotecă pentru că îi vine greu să le înapoieze. „Îi place să aibă lucrul său. Când mai mergem la Giurgiu, este imposibil să nu ne întoarcem cu o carte sau două. Le cumpără din bănuţii de alocaţie, strânşi cu grijă. Pentru cărţi este în stare să renunţe şi la mâncare” povesteşte mama băiatului. „Jules Verne îmi place cel mai mult. Îmi plac aventurile prin care trec personajele” spune Cătălin. Tânărul îşi doreşte de asemenea un laptop pe care să îl aibă tot timpul asupra sa, dar şi o bicicletă specială pentru persoanele cu dizabilităţi. „În rest nu mai vreau nimic. Doar sănătate pentru părinţii mei” spune Cătălin.