Stiri din Giurgiu

Ajutorul de înmormântare a crescut cu 4,7%

9 februarie 2012, 10:51 |  Autor: Oana Călin | 

Cuvinte cheie: Giurgiu, Casa Judeţeană de Pensii, ajutor înmormântare,

Ajutoarele de înmormântare au crescut de la începutul anului

Giurgiu

Ajutoarele de înmormântare au crescut de la începutul anului

 

De la 1 ianuarie, ajutoarele de înmormântare acordate de Casa Judeţeană de Pensii Giurgiu au crescut cu 4,7 procente.

Astfel, valoarea sprijinului acordat începând cu prima zi a acestui an pentru supravieţuitorii asiguratului se ridică la 2.117 lei, faţă de 2.022 lei, cât era până la sfârşitul anului trecut.

În prima lună a acestui an, un număr de 240 de persoane au beneficiat de acest ajutor, valoarea totală a ajutoarelor fiind de 508.080 lei.

„Pentru ca cel care cere aceşti bani să beneficieze de ajutorul de înmormântare, solicitantul trebuie să prezinte un document din care să reiasă că s-a ocupat de înhumarea defunctului, o factură, o chitanţă,  alături de, bineînţeles, documente doveditoare ale decesului şi ale gradului de rudenie cu defunctul”, a declarat pentru Adevărul Ion Olaru, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Giurgiu.

La nivelul anului 2011, CJP Giurgiu a soluţionat un număr de 3800 de cereri de ajutor de înmormântare, în valoare totală de 7.683.600 lei.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cât costă o înmormântare în Bucureşti, de la biserică şi preoţi, la gropari

    Dacă în alte veacuri preoţii nu primeau de la oameni decât mâncare şi cel mult haine, astăzi, f ...

    Cum obţii ajutorul de înmormântare

    Pentru acest an, ajutorul de deces acordat de stat este de 2.022 de lei, sumă care i se va da c ...

    Revoluţionarii: privilegii sau moarte!

    Doru Mărieş, liderul Asociaţiei „21 Decembrie“, se află de 99 de zile în greva foamei şi este g ...

    Pensionari de 80 de ani iau lecţii despre inimă la Casa Studenţilor. Doi cardiologi le-au vorbit astăzi despre ateroscleroză

    Zeci de persoane, majoritatea pensionari, au venit în această dimineaţă la Casa Studenţilor din ...

    S-a dat liber la subvenţii RAT! Bătrânii cu pensii de sub 1.000 de lei ar putea călători gratuit

    Pensionarii, elevii şi studenţii din Bănie ar putea beneficia din nou de subvenţii pe mijloacel ...

    Ajutor de deces mai mare în 2012

    Valoarea acestuia a crescut de la 2.022 de lei, la 2.117 lei, în cazul decesului asiguratului s ...

    Şeful Colegiului Medicilor, îngrijorat de mersul reformei din Sănătate

    Sistemul de sănătate trebuie să fie acceptat de actorii principali, adică medici și pacienţi, ...

    Parlamentarii vor un fond special pentru pensii

    Parlamentarii vor să-şi creeze un fond special ca să primească a doua pensie la bătrâneţe. Ei s ...

    Sistemul de Sănătate din Republica Moldova este bolnav de dezorganizare

    În timp ce oficialii din Guvern acuză investițiile făcute haotic, angajații din sistemul sanita ...

    Grecia: Statul nu va mai achita 40.000 de pensii primite pe nedrept

    Grecia a identificat 40.000 de pensii primite pe nedrept pe care va înceta să le achite, a anun ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole