A început goana după bilete de tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.500 de pensionari au depus cereri la Casa Judeţeană de Pensii(CJP), în ultimele două săpămâni, pentru biletele de tratament, deşi tichetele nici n-au ajuns încă la CJP Giurgiu. Reprezentanţii instituţiei se aşteapă ca numărul cererilor să sară de 5.000, bătrânii fiind interesaţi în special de staţiuni precum Covasna, Căciulata, Herculane, Olăneşti, Slănic Prahova şi Amara.

Nu toţi cei care depun cereri vor reuşi însă să plece în staţiune şi asta pentru că aproape în fiecare an numărul biletelor atribuite judeţului Giurgiu a fost cu 50% mai mic decât cererile depuse de pensionari. Pentru 2011, atribuirea biletelor de tratament pentru judeţul Giurgiu ar urma să aibă loc la jumătatea acestei luni.
„Sunt anumite criterii de selecţie a celor care vor beneficia de bilete de tratament. În primul rând trebuie să aibă un bilet de trimitere de la medicul de familie pentru una dintre staţiuni. Au prioritate cei care au pensii mici, dar şi cei care nu au mai beneficiat până acum de bilete de tratament”, a spus pentru „Adevărul de Seară”, Ioan Olaru, director adjunct CJP.

Peste 700 de bilete nu au fost valorificate în 2010

Pensionarii care vor beneficia de tichetelede tratament vor trebuie să achite jumătate din valoarea pensiei, iar salariaţii care primesc mai mult decât salariul mediu brut pe economie, vor achita costul întreg al biletului, preţul fiind cuprins între 1.600 – 1.700 de lei.
Anul trecut, din cele peste 2.500 de bilete pentru Giurgiu, doar 1.800 au fost valorificate. Chiar dacă au depus solicitări, peste 700 de giurgiuveni nu şi-au mai ridicat biletele, invocând motive hilare şi banale, printre care condiţiile meteo nefavorabile din luna mai, începerea sezonului de recoltare şi neatractivitatea unor staţiuni.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite